BOR : Ajutor financiar de peste 2,7 milioane lei

0
2103

Patriarhul Daniel le-a transmis mulţumiri ierarhilor, preoţilor, diaconilor şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române care au răspuns îndemnului de a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate şi îi îndeamnă să procedeze la fel în continuare, ajutorul financiar în perioada 13 – 17 aprilie fiind de 2.799.600 de lei. “Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor şi mănăstirilor din Biserica Ortodoxă Română, în perioada 13 aprilie – 17 aprilie 2020, a fost oferit un ajutor financiar şi material în cuantum de încă 2.799.600 lei. Rezultatul ajutorului concret oferit până în prezent la nivelul întregii Patriarhii, în cuantum de 12.598.078 lei, reflectă sensibilitatea, realismul şi generozitatea creştinilor ortodocşi români, clerici şi mireni, care, împreună, formează Biserica Ortodoxă Română”, se precizează într-un comunicat al Patriarhiei.