18.000 de candele au fost aprinse în cimitirele din Râmnicu Vâlcea în noaptea de Înviere. Poliția anchetează cazul

0
2949

Aproape 18.000 de candele au fost aprinse în cimitirele din Râmnicu Vâlcea, astfel ca la fiecare mormânt să se afle o lumină aprinsă în noaptea de Înviere. Primarul oraşului, Mircia Gutău, a cumpărat, din banii lui, lumânările, iar acestea au fost aprinse de angajaţii cimitirelor, potrivit libertatea.ro.

Biroul de presă al Primăriei a transmis că au fost aprinse candele la toate mormintele din cele 11 cimitire de pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea, iar iniţiativa primarului Mircia Gutău a primit binecuvântarea ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, dar acest lucru nu i-a impiedicat pe poliţiști să pornească o anchetă prin care să verifice dacă gestul său a încălcat sau nu legea.

„În condiţiile în care restricţiile de acces în cimitire sunt în vigoare şi în virtutea tradiţiei creştin-ortodocşilor de a aprinde în noaptea de Înviere o lumânare la mormintele celor dispăruţi, am avut ideea de a aduce o alinare în sufletele celor care nu vor putea face un astfel de gest. Ca urmare, am achiziţionat din fonduri proprii aproape 18.000 de candele”, a precizat edilul orașului, conform sursei citate anterior.