Profesorii nu mai pot face grevă în perioada examenelor naţionale

0
462

Cadrele didactice nu vor mai putea face grevă în perioada bacalaureatului şi a evaluării naţionale din ultima clasă de gimnaziu. Reglementarea a fost votată în plenul Senatului chiar săptămâna trecută. Sindicaliştii spun că iniţiativa legislativă, ce aparţine grupului parlamentar PDL este discriminatorie şi încalcă Constituţia ţării. „Dreptul la grevă este reglementat de Constituţie. Acest proiect legislativ este o încercare de a îngrădi drepturile constituţionale. Cadrele didactice ar trebui să le dea o replică tăioasă”, a precizat Constantin Rada, preşedintele FSLI Dolj.

Reacţii sunt şi din partea sindicatului „Spiru Haret”, ai cărui membri susţin că această măsură, aplicată doar profesorilor, nu există nicăieri în lume.

„O astfel de lege în care angajatorul să fixeze un calendar prin care să îngrădească drepturile angajaţilor la proteste nu există nicăieri în lume. În plus, gestul acesta arată că pentru guvernanţi grevele profesorilor sunt luate în seamă decât în perioada examenelor naţionale. Şi acest lucru se vede. Colegii noştri de la Suceava sunt de câteva zile bune în grevă generală şi Ministerul nu a dta nici un semn pozitiv că ar fi interesat să rezolve favorabil conflictul de muncă declanşat acolo”, a precizat Constatin Lungulescu, preşedintele filialei Dolj a sindicatului „Spiru Haret”.

Proiectul legislativ trebuie votat şi în Camera Deputaţilor. Dacă va trece, liderii de sindicat au precizat că se vor adresa forurilor internaţionale, pentru a li se face dreptate.