Germania pregătește „pașapoarte de imunitate” ca să redeschidă economia

0
1013

Germania ar putea să emită așa-numite “pașapoarte de imunitate”. Cercetătorii germani pregătesc un studiu masiv pentru a afla câți oameni sunt deja imuni la virus. Astfel vor putea emite documente care să excludă angajați de la restricțiile de circulație.

Studiul va implica, de la mijlocul lunii, testarea pentru anticorpi în rândul a mai mult de 100.000 de voluntari. Controlul va fi repetat la intervale regulate pe eșantioane mai mari din populație, pentru a urmări evoluția pandemiei.

Deși guvernul german încă nu are o poziție oficială privind eliberarea unui certificat de către specialiști, rezultatele studiului organizat de instituțiile de sănătate publică ar putea ușura decizia privind redeschiderea unor școli și care categorii de angajați să se întoarcă la lucru.

Germania pare a fi campioana țărilor europene în ceea ce privește numărul de teste efectuate, potrivit publicației Financial Times.

Germania este printre țările cu cele mai puține decese. Unii experți și analiști consideră că acest lucru este posibil și datorită politicii de testare extinsă, derulată de Executivul condus de Angela Merkel.

Autoritățile germane de sănătate publică au estimat că laboratoarele derulează, săptămânal, până la 500.000 de teste pentru depistarea coronavirusului. Deși datele oficiale nu au confirmat numărul, acest lucru sugerează că puterea de testare a crescut rapid în ultimele săptămâni.

Infrastructura descentralizată de laboratoare și teste înseamnă că munca este efectuată nu numai în spitale și cabinete medicale dar și în stații special amenajate pentru testarea din mașină.

(Digi 24)