„BeCool – Gândește înainte!”, o colaborare de succes între Ford și ISJ Dolj

0
1031

Ford România, prin latura sa filantropică – Ford Motor Company Fund și Inspectoratul Școlar Județean Dolj anunță demararea, pentru prima oară în format online, a bine-cunoscutului său program de conducere preventivă „BeCool – Gândește înainte!”.

BeCool- Gândește înainte!” este un proiect ce se desfășoară sub umbrela binecunoscutului program gratuit de conducere preventivă Ford Driving Skills for Life, pe care Ford l-a demarat în România în anul 2014 cu ajutorul echipei campioană națională de raliuri, Napoca Rally Academy. Ford Driving Skills for Life se adresează tinerilor șoferi, în special celor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, aceasta fiind categoria cea mai expusă la accidente, ca urmare a lipsei de experiență la volan.

Prin „BeCool- Gândește înainte!”, Ford își propune să ajungă la categoria de vârstă interesată de obținerea permisului de conducere. Astfel, programul este gândit în mod special pentru educarea şi conștientizarea de către elevii claselor a XI-a şi a XII-a a riscurilor la care se expun în trafic.

Ford lansează acest program în varianta sa online, în contextul crizei generate de răspândirea Coronavirus și în cadrul „Școala Altfel”. Sesiunile vor avea loc în perioada 30 martie- 3 aprilie.

„În momente dificile precum acestea, Ford, împreună cu Inspectoratul Județean Dolj s-au gândit să vină în sprijinul elevilor craioveni cu primul curs online gratuit de conducere preventivă. Educarea viitorilor șoferi încă de pe băncile școlii este un aspect foarte important asupra căruia Ford și-a îndreptat atenția. Modul în care elevii se vor raporta la regulile din trafic își va pune amprenta asupra întregii lor experiențe de conducere, precum și asupra modului în care vor înțelege să respecte alți participanți la trafic. Prin programul „BeCool – Gândește înainte!”, încercăm să tragem un semnal de alarmă cu privire la riscurile asociate conducerii imprudente și astfel să contribuim la scăderea numărului de victime de pe șoselele din România”, a declarat Ian Pearson, Președinte Ford România și director al fabricii Ford din Craiova.

Acest program de conducere preventivă, implementat în parteneriat cu Inspectoratului Școlar Județean Dolj, este desfășurat pentru prima dată în sistem online.

”Campania adresată elevilor doljeni este importantă și oportună, în această perioadă, deoarece învățarea online determină implicarea unui număr însemnat de elevi interesați de tema abordată – educația rutieră. Ideea centrală a acestei campanii o reprezintă conducerea preventivă, promovarea activităților orientate spre formarea atitudinilor și deprinderilor de comportament responsabil in trafic.”, a precizat prof. Leontina Monica Sună, Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

Ford estimează că peste 800 de elevi din peste 20 de licee din Craiova vor beneficia de cursurile online derulate de instructorii Ford Driving Skills for Life de la Napoca Rally Academy, cu ajutorul Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

Ford estimează că peste 800 de elevi din peste 20 de licee din Craiova vor beneficia de cursurile online derulate de instructorii Ford Driving Skills for Life de la Napoca Rally Academy, cu ajutorul Inspectoratului Școlar Județean Dolj.