Primăria Craiova sprijină persoanele vulnerabile de peste 65 de ani

0
701

Respectând Ordonanțele Militare 2 și 3, municipalitatea implică peste 100 de voluntari din cadrul organizațiilor studențești ai Universității din Craiova și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Oltenia, alături de 30 de angajați ai Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Craiova, în programul de sprijin și susținere a persoanelor vulnerabile, cu nevoi speciale, din orașul nostru.

Pentru a veni în sprijinul celor care nu se pot deplasa în această perioadă, Primăria Municipiului Craiova a deschis o nouă linie telefonică valabilă de astăzi: 0351/ 432892.

Astfel, prin intermeediul telefoanelor 0351/432892, 0351/171.892 și 0251/984, puse la dispoziție în special persoanelor de peste 65 de ani, singure, vor fi preluate solicitările celor care nu se pot deplasa și solicită sprijin pentru a li se face cumpărăturile de alimente și medicamente. Apelurile acestora vor fi preluate de angajații Direcției Generale de Asistență Socială, care, alături de voluntari, vor fi rezolvate cu prioritate.

De asemenea solicitările vor fi preluare și prin inetrmediul platformei on-line – www.ajutorcoronavirus.ro sau la adresa de e mail contact@spascraiova.ro.

PROCEDURA LIVRĂRII

Persoanele care au nevoie de ajutor pot suna în intervalul orar 08.00 – 22.00, de Luni până Duminică, la numerele de telefon: 0351/171892, 0351/432892, 0251.984 și vor da următoarele detalii:

  • nume și prenume,

  • adresa și numar de telefon,

  • în ce categorie de vulnerabilitate se încadreaza

  • și de ce alimente de bază/medicamente au nevoie etc.

Solicitarea va fi transmisă voluntarilor care își desfășură activitatea sub permanenta coordonare a structurilor de asistență socială de la nivelul Primăriei Craiova și vă vor contacta în prealabil pentru a se recomanda și a explica procedura livrării.  

Cumpărăturile vor fi puse într-o pungă de plastic de unică folosință la poarta/ușa beneficiarului, împreună cu bonul/bonurile fiscale aferente, păstrându-se distanța minimă de 2 metri. Clientul va lăsa suma de bani într-un pliculeț în fața ușii și va prelua punga de cumparături livrată.

Facem precizarea că de luni și până joi, 26 martie, au fost înregistrate peste 500 apeluri telefonice, dintre care 27 au fost solicitări de intervenție la domiciliul pentru a fi cumpărate alimente și medicamente de strictă necesitate.

Restul apelurilor au fost din partea persoanelor care a au soliciat consiliere sau înscrierea pe liste pentru a beneficia de pachetul cu alimente ce se va acorda conform hotărârii, adaopată în Ședința de Consiliu din data de 26.03.2020.

Serviciul Imagine

Primăria Municipiului Craiova