Sportivii de la SCM Craiova vor primi 75 % din salariul mediu brut

0
857

Sportivii de la clubul municipalităţii craiovene vor avea contractele suspendate până la încetarea stării de urgenţă. Astfel, sportivii şi antrenorii aflaţi sub contract cu SCM Craiova vor primi 75 % din sumele prevăzute, însă nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie. În cazul echipei de volei masculin este mai simplu, fiind încheiate contractele, o dată cu ce sezonul a fost declarat încheiat de Federaţie, în timp ce baschetbaliştii şi handbalistele sunt în stand-by, campionatele fiind suspendate.

Comunicatul clubului SCM Craiova:

“Conducerea Sport Club Municipal Craiova a decis suspendarea Contractelor de Activitate Sportivă încheiate cu participanții la activitatea sportivă din cadrul tuturor secțiilor ale S.C.M. Craiova până la declararea oficială a încetării stării de urgență.

Decizia a fost luată luând în considerare situația socială specială instituită în România și având în vedere următoarele:

  • Decretul 195 / 16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României;
  • 2 din Ordonanța militară Nr.1 / 17.03.2020;
  • 3 din Ordonanța militară nr. 2 / 21.03.2020
  • Hotărârea C.A. a Federației Române de Handbal din 19.03.2020 privind Contractele de Activitate Sportivă încheiate cu participanții la activitatea sportivă, în temeiul atribuțiunilor conferite prin actul constitutiv al clubului;
  • Decizia Comitetului Pentru Situații de Urgență al FR Baschet din data de 20.03.2020;
  • Dispozițiile Art. XV din O.U.G. Nr. 30 / 21.03.2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS Cov – 2;
  • Hotărârea Consiliului de Administrație al S.C.M. Craiova Nr. 8 / 23.03.2020.

În ceea ce privește situația membrilor băncii tehnice și a componenților lotului de volei masculin din cadrul S.C.M Craiova, în baza Hotărârii Nr. 31 / 18.03.2020 a Consiliului Director al Federației Române de Volei, prin care se  declară închiderea oficială a sezonului competițional 2019–2020, în această perioadă se vor derula procedurile legale de închiderea a Contractelor de Activitate Sportivă, pentru sezonul 2019–2020.”