Coronavirus: În Elveţia, rezerviştii mobilizaţi pentru prima dată după 1939

0
562

Elveţia care a trecut sâmbătă bara a 7.000 de cazuri de infecţie cu Covid-19, din care 60 de morţi (37 în cantonul Tessin, la frontiera cu Italia), potrivit ultimelor date anunţate de Oficiul federal de sănătate publică de la Geneva, se află într-o situaţie specială. Spitalele sunt sub tensiune, iar armata a anunţat că ar putea mobiliza până la 8.000 de militari rezervişti în cele 26 de cantoane ale confederaţiei helvete, care adună 8,5 milioane de locuitori. Considerată unul din pilonii fondatori ai naţiunii, armata helvetă organizată are 100.000 de militari şi ultimul angajament al acesteia, într-un context de criză sanitară, s-a produs pe canicula din 2015, când a fost solicitată la aprovizionarea cu apă a unor zone muntoase.