Coronavirus: Peste 150.000 de cazuri, diagnosticate oficial în Europa

0
510

Europa a depăşit pragul de 150.000 de cazuri confirmate de coronavirus, dintre care peste 53.000 în Italia.

Cu cel puţin 152.117 de cazuri, dintre care 7.802 de decese, Europa este continentul cel mai afectat de pandemie, înaintea Asiei (96.669 de cazuri, dintre care 3.479 de decese).

Acest număr de cazuri diagnosticate oficial nu reprezintă însă decât o parte din numărul real de infecţii, în condiţiile în care un număr mare de ţări testează în prezent doar acele cazuri care necesită spitalizare.

Peste 300.000 de cazuri cu noul tip de coronavirus au fost înregistrate în lume de la începutul pandemiei. Cel puţin 300.097 de cazuri de infecţie, dintre care 12.895 de decese, au fost detectate în 169 de ţări şi teritorii.

Cele mai afectate sunt China, epicentrul pandemiei, cu 81.054 de cazuri şi 3.261 de morţi, şi Italia, cu 53.578 de cazuri şi cel mai mare număr de decese, 4.825.