Cel mult 75% din angajați vor beneficia de șomaj tehnic

0
585

Angajatorii care reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 pot beneficia de plata indemnizaţiei din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada stării de urgenţă, pentru cel mult 75% dintre angajaţii care au contracte individuale de muncă active, potrivit ordonanţei publicate sâmbătă în Monitorul Oficial.Plata indemnizaţiei pentru companiile care reduc activitatea se va realiza în baza unei declaraţii pe propria răspundere din care să reiasă faptul că angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declaraţiei, cu un procent de minimum 25% faţă de media încasărilor din ianuarie – februarie 2020 şi că nu are capacitatea financiară de a plăti toţi angajaţii. Plata din bugetul asigurărilor pentru şomaj a indemnizaţiilor se realizează în cel mult 30 de zile de la depunerea documentelor.