CCI a județului Dolj avizează existența cazului de forță majoră

0
560

La solicitarea scrisă a agenţilor economici, exclusiv persoane juridice din România,  Camera de Comerţ şi Industrie a județului Dolj, avizează existenţa cazului de forţă majoră, în baza art. 4 litera j) din Legea 335/2007, privind camerele de comerţ din România, cu modificările şi completările ulterioare.

“Astfel, pentru a putea aviza existența forței majore, trebuie să existe un contract, care să conțină o clauză de forță majoră, și ale cărui obligații nu pot fi îndeplinite din cauza obiectivă a intervenirii faptului definit ca forță majoră și care împiedică executarea obligațiilor contractuale. Printre evenimentele generatoare de forţă majoră enumerăm, cu titlu de exemplu, fără însă a ne limita, următoarele: calamităţi naturale, fenomene meteorologice extreme, inundaţii, secetă, grindină, ninsori abundente, grevă, revoltă, stare de necesitate, embargou. Potrivit Codului civil, dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci cand prejudiciul este cauzat de forță majoră, care este definită ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Răspunderea înlăturată de care vorbește Codul civil este a părții care invocă imposibilitatea de executare a obligațiilor contractuale, iar prejudiciul este cel generat co-contractantului ca urmare a neexecutării obligației de către partea care invocă forța majoră. Avizul de forță majoră nu se aplică raporturilor juridice rezultate din contractele de muncă încheiate de agenții economici cu salariații”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Camera de Comerț și Industrie a județului Dolj.