Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) propune, pe o perioadă determinată, plafonarea prețurilor produselor de strictă necesitate care fac parte din coșul minim de consum lunar, așa cum este el definit de lege, pentru a preveni posibile creșteri bruște de prețuri. Coșul minim conține alimente de bază (pâine, legume, carne, lapte), îmbrăcăminte și încălțăminte, produse de uz casnic și igienă personală și medicamente. Mai propune aplicarea unor limite rezonabile privind cantitățile din același produs vândute unei singure persoane, pentru a permite accesul tuturor consumatorilor la respectivul produs.
Autoritatea îi încurajează pe consumatori să sesizeze, mai ales în această perioadă, toate situațiile neconforme sau practicile comerciale incorecte pe care le constată în magazine, inclusiv eventuale neconcordanțe între prețul unui produs la raft și cel facturat la casa de marcat, sau inadvertențe între prețul unui produs aflat la promoție și cel de referință, precum și altele asemenea, în scopul prevenirii oricăror derapaje care pot interveni în actul comercial într-o perioada de criză.