România este în stare de urgență din cauza epidemiei de coronavirus, măsurile care intră în vigoare fiind anunțate de președintele Klaus Iohannis care a emis decretul.
- Starea de urgență se instituie pe tot teritoriul României pentru 30 de zile
- Școlile vor fi închise, activitatea din preuniversitar și universitar se suspendă pe perioada stării de urgență.
- Dacă va fi nevoie se pot plafona prețurile la medicamente, alimente de strictă necesitate, utilități
- Serviciile medicale pentru coronavirus se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României.
- Se vor stabili măsuri de sprijinire pentru persoanele izolate.
- Angajatorii și angajații vor fi sprijiniți prin derogare de la prevederile în vigoare
- Pe perioada stării de urgență, prevederile legii zilelor libere pentru părinți nu se aplică personalului din sistemul de apărare, din penitenciare sau medical.
- Măsuri în domeniul sanitare: în structurile MAI, unitățile medicale, și serviciile de servicii sociale se pot angaja fără concurs.
- In domeniul economic, Guvernul poate adopta măsuri economice pentru operatorii afectați de COVID 19
- Se va asigura continuitatea serviciilor de utilitate publică.
- Se suspendă controalele la angajatori prin ITM
- Activitatea la instanțe se desfășoară pentru situațiile de urgență. Pentru judecarea proceselor instanțele pot da termene scurte.
- Starea de urgență permite autorităților să adopte gradual sau imediat măsuri precum închiderea granițelor, a unor restaurante, cafenele, cluburi
- Poate fi interzisă gradual circulația rutieră, feroviară, aeriană pe diferite rute.