Programările la nivelul Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule şi Direcţiei Paşapoarte se vor face online

0
554

Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a anunţat, cu timp în urmă, că programările la nivelul Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule şi Direcţiei Paşapoarte se vor face online, pentru a se evita aglomeraţia din spaţiile de aşteptare. “Modalitate pe care o vom aplica începând de miercuri, respectiv activitatea de relaţionare cu publicul, la anumite servicii publice comunitare – şi mă refer aici la nivelul Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule – măsura fiind aceea ca examinările, preschimbările sau eliberările de documente să se facă urmare a programărilor online. O astfel de măsură vrem să o aplicăm şi s-au dispus măsuri în consecinţă şi la nivelul Direcţiei Paşapoartelor. De asemenea, recomandăm autorităţilor publice locale, care desfăşoară activităţi de eliberare a cărţilor de identitate, să organizeze serviciul astfel încât să evităm o aglomerare de persoane în spaţiile de la ghişee”, a declarat Bogdan Despescu, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.