Premierul Orban, videoconferință cu premierii din Italia, Bulgaria, Cipru, Austria, Slovacia, Ungaria și Israel pe tema COVID-19

0
531

Premierul în exercițiu, Ludovic Orban, a participat astăzi la o videoconferință cu omologi din Italia, Bulgaria, Cipru, Austria, Slovacia, Ungaria și Israel pe tema situației provocate de noul coronavirus (COVID-19).

Prim-ministrul a prezentat măsurile de prevenție luate de autoritățile române pentru prevenirea extinderii pe teritoriul României a noului coronavirus și evoluția situației la nivel național.

Oficialii statelor participante la videoconferință au discutat despre necesitatea schimbului de bune practici și a unei cât mai bune coordonări între instituțiile statelor pe teritoriul cărora există cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Foto din timpul videoconferinței sunt disponibile aici: https://gov.ro/ro/media/foto/premierul-in-exercitiu-ludovic-orban-a-participat-la-videoconferinta-cu-premierii-din-italia-bulgaria-cipru-austria-slovacia-ungaria-i-israel-pe-tema-covid-19&page=1