Relansarea Tribunei învățământului, revista națională a educației românești

0
570

         Gala Excelenței în Educație Tribuna Învățământului, Ediția I va avea loc în data de 11 martie 2020, începând cu ora 19.00, la Ateneul Român. Tot în cadrul acestui eveniment va avea loc și relansarea Tribunei învățământului, revista națională a educației românești.

Gala promovează excelența și performanța în educație, cercetare, știință, cultură și administrație, premiind rezultatele de excepție obținute în aceste domenii aflate într-un raport de interdependență. În același timp, evidențiază valoarea și meritele autentice, aducând în prim-plan personalități cu statut de repere și modele la nivel intelectual, moral și civic.

În cadrul primei ediții a Galei, vor fi premiate personalități ale vieții publice, ale elitelor educaționale, academice, culturale și științifice, instituții, inițiative, proiecte și programe, decidenți, manageri și cadre didactice cu rezultate remarcabile în activitate. De asemenea, va avea loc relansarea Tribunei învățământului, revista națională a educației românești, la peste șapte decenii de la înființare (1949), într-un nou concept editorial.