Investiţii masive în infrastructura doljeană

0
3142

           Consiliul Judeţean Dolj se bazează anul acesta pe un buget de 138.420.000 de euro, adică peste 660 de milioane lei. La capitolul venituri, administraţia judeţeană estimează un buget de aproximativ  130 de milioane de euro, iar cheltuielile sunt estimate la 138 de milioane de euro. În ceea ce privesc veniturile, faţă de 2019, finanţările nerambursabile vor fi mai mari cu 57%, iar sumele defalcate din TVA plus cotele defalcate din impozitul pe venit vor fi mai mici cu 18% faţă de anul trecut. Mai exact, 75,33 milioane de euro vor fi atraşi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II şi din proiecte pe fonduri europene iar 51,85 milioane euro din  sume defalcate din TVA şi cote defalcate din impozitul pe venit.

      Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a prezentat recent structura bugetului pentru anul curent, priorităţile şi investiţiile care vor fi realizate până la finele acestui an. Dacă anul trecut, conducerea CJ Dolj a pus pe primul loc sănătatea, anul acesta, domeniul transporturilor este prioritar. Jumătate din bugetul destinat cheltuielor va fi direcţionat către infrastructură. Mai precis 69,20 milioane de euro vor merge către Transporturi. „Continuăm şi cu investiţiile şi avem alocate 105,4 milioanem de euro. Unul din cele mai importante proiecte este Modernizarea drumului 552 Craiova-Cetate. Vorbim de o investiţie de 49,4 milioane de euro şi de 67 de km de asfalt”, a subliniat Ion Prioteasa.

Drumul 561 A Giurgiţa – Băileşti-Pleniţa, 47,8 milioane de euro

 Se va moderniza şi drumului 561 A Giurgiţa – Băileşti-Pleniţa. Este un drum destul de lung, de 70 de km şi investiţia pe măsură, 47,8 milioane de euro. „Avem o problemă şi cu drumul Bulzeşti – limita judeţului Vâlcea şi asta pentru că pe acolo trec maşinile de mare tonaj. Încercăm să rezolvăm problema cu ajutorul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Este un proiect de 8,2 milioane de euro. Demersul vine să completeze reabilitarea drumului judeţean 643 D, în condiţiile în care un alt tronson, tot cu o lungime de 8 kilometri, a fost deja modernizat, cu finanţare obţinută în prima etapă a PNDL”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. 

Drumul judeţean Cârcea – DN 65, 5,2 milioane de euro

        Totodată se va moderniza şi drumul Dăbuleni- Amărăştii de Sus-limita judeţului Olt, fiind vorba de o investiţie de 17 milioane de euro, prin PNDL II, investiţie care vizează modernizarea drumului pe  tot traseul din judeţul Dolj, 27 de km. Se vor aloca bani şi pentru drumul Segarcea – Padea – Horezu Poenari, în jur de 13 milioabe de euro, fiind vorba de un proiect finanţat prin Programul Interreg România-Bulgaria, cele două tronsoane vizate au o lungime totală de 24,26 km. Şi de asemenea, drumul judeţean Cârcea – DN 65, unde vor fi investiţi 5,2 milioane de euro, tot prin Programul Interreg România – Bulgaria.