25 octombrie – Ziua Armatei Române

0
30

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită anual la 25 octombrie, Brigada Multinațională Sud-Est, cu sprijinul autorităților publice locale, organizează, în perioada 17–25 octombrie 2026, o serie de ceremonii militare, activități comemorative și demonstrații dedicate cinstirii eroilor neamului, promovării tradițiilor militare și a valorilor naționale.

Manifestările se vor desfășura în municipiul Craiova, precum și în alte localități din zona de responsabilitate a structurilor militare participante, oferind publicului posibilitatea de a interacționa cu militarii, de a descoperi tehnica, armamentul și echipamentele militare, de a se informa cu privire la perspectivele unei cariere în Armata României și de a participa la activități menite să evidențieze profesionalismul, devotamentul și spiritul de camaraderie al militarilor români.

   Manifestări organizate în municipiul Craiova

În municipiul Craiova, seria manifestărilor a debutat duminică, 18 octombrie, la Electroputere Mall Craiova, unde, în intervalul orar 10:00–18:00, vizitatorii au putut admira o expoziție de tehnică, armament și echipamente militare, vor asista la exerciții demonstrative de mânuire a armamentului și la momente artistice susținute de Muzica Militară. Totodată, persoanele interesate de o carieră militară au avut posibilitatea de a afla informații despre oferta educațională a instituțiilor militare de învățământ. Activitățile vor continua joi, 22 octombrie, în intervalul orar 10:00–12:00, la Cercul Militar Craiova, unde se va desfășura simpozionul cu tema „Armata Română la ceas aniversar”, eveniment dedicat evocării tradițiilor, valorilor și momentelor semnificative din istoria Armatei României. Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 10:00 și 18:00, manifestările se vor desfășura la Promenada Mall Craiova, unde publicul va avea ocazia să descopere tehnica, armamentul și echipamentele militare, să urmărească exerciții demonstrative de mânuire a armamentului și momente artistice susținute de Muzica Militară, precum și să se informeze cu privire la oferta educațională a instituțiilor militare de învățământ. Momentul central al manifestărilor va avea loc duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României. Activitățile vor începe la ora 10:00, în Zona Eroilor din Cimitirul Sineasca, cu o ceremonie militară și religioasă, în cadrul căreia vor fi depuse coroane, jerbe și buchete de flori, în semn de recunoștință și respect față de militarii care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei. Începând cu ora 11:00, Piața “Alexandru Ioan Cuza” și Piața “William Shakespeare” vor deveni punctele centrale ale manifestărilor dedicate acestei sărbători. Până la ora 18:00, programul va cuprinde o serie de activități și demonstrații dedicate publicului, printre care: ceremonie militară și religioasă; expoziție de tehnică, armament și echipamente milititare, survol efectuat de aeronave ale Aeroclubului Teritorial Craiova; traseu de orientare sportivă și traseu utilitar-aplicativ militar; exerciții demonstrative de mânuire a armamentului (Drill Team); exercițiu demonstrativ de luptă urbană, desfășurat într-un poligon gonflabil; momente artistice susținute de Ansamblul Cercului Militar și Muzica Militară. Manifestările organizate în municipiul Craiova se vor încheia cu tradiționala ceremonie de retragere cu torțe, desfășurată în intervalul orar 20:00–21:00. Acest moment solemn și simbolic reprezintă un omagiu adus eroilor căzuți la datorie și o expresie a respectului față de valorile și tradițiile Armatei României. Retragerea cu torțe se va desfășura pe următorul itinerar: Teatrul Național „Marin Sorescu” – Strada Alexandru Ioan Cuza – Strada Arieș – Strada România Muncitoare – Strada Lipscani – Mercur – Calea Unirii – Bulevardul Nicolae Titulescu – Strada Amaradia – sediul Comandamentului Brigăzii Multinaționale Sud-Est.

Manifestări organizate în alte localități

Cu ocazia Zilei Armatei României, manifestări similare vor avea loc și în municipiile Caracal, Alexandria, Drobeta-Turnu Severin, Slatina și Târgu Jiu, oferind comunităților locale prilejul de a se alătura militarilor în celebrarea acestei sărbători și de a aduce un omagiu eroilor care au servit patria cu onoare și devotament. În municipiul Caracal, seria evenimentelor va începe sâmbătă, 17 octombrie, în parcarea centrului comercial Caracal Retail Park (Kaufland), unde, începând cu ora 10:00, vor avea loc activități menite să aducă publicul mai aproape de mediul militar. Manifestările vor continua duminică, 25 octombrie, începând cu ora 11:00, la Monumentul Eroilor, printr-o ceremonie militară și religioasă dedicată cinstirii memoriei eroilor. Ziua se va încheia cu tradiționala ceremonie de retragere cu torțe, organizată începând cu ora 19:30, pe traseul Monumentul Eroilor – sediul Batalionului 22 Infanterie „Romanați”. În municipiul Alexandria, sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 10:00, pe platoul din fața Casei de Cultură, situat pe Strada Dunării, se va desfășura o serie de activități menite să promoveze valorile și tradițiile militare și să consolideze legătura dintre armată și comunitatea locală. La Drobeta-Turnu Severin, publicul este invitat sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 10:00, în parcarea din fața centrului comercial Severin Shopping Center, pentru a lua parte la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Armatei României, care vor oferi cetățenilor oportunitatea de a descoperi mai îndeaproape specificul activităților militare.  În municipiul Slatina, duminică, 18 octombrie, începând cu ora 10.00, în Parcul Tineretului, se vor desfășura activități dedicate Zilei Armatei României, oferind publicului ocazia de a interacționa cu militarii și de a descoperi mai îndeaproape specificul profesiei militare. În municipiul Târgu Jiu, manifestările vor începe sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10:00, în Piața Prefecturii, printr-o serie de activități dedicate publicului larg. Programul va continua duminică, 25 octombrie, începând cu ora 10:00, la Troița închinată Eroilor Neamului de pe Calea Eroilor, unde se va desfășura o ceremonie militară și religioasă, în cadrul căreia vor fi depuse coroane și jerbe de flori, în semn de recunoștință față de sacrificiul eroilor neamului. Manifestările se vor încheia cu tradiționala retragere cu torțe, organizată începând cu ora 19:30, pe itinerarul Universitatea „Constantin Brâncuși” – Facultatea de Inginerie – Calea Eroilor – Coloana fără Sfârșit – Calea București – sediul Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”.  Prin organizarea acestor manifestări, Brigada Multinațională Sud-Est, alături de structurile militare participante, își reafirmă angajamentul de a păstra vii tradițiile militare, de a cinsti memoria eroilor neamului și de a consolida legătura dintre Armata României și comunitățile locale. Invităm cetățenii să participe la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Armatei României și să celebrăm împreună curajul, onoarea și devotamentul celor care au servit și continuă să servească patria. Pentru mai multe informații despre evenimentele organizate și pentru a fi la curent cu activitățile militarilor noștri, vă invităm să urmăriți pagina oficială de Facebook a Brigăzii Multinaționale Sud-Est: https://www.facebook.com/share/18jwPQMsVT/

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *