Liga Campionilor: Erling Haaland, o dublă care întreţine speranţele

0
478

Lipsită de aportul lui Marco Reus şi Julien Brandt, Borussia Dortmund s-a descurcat onorabil în faţa celor de la PSG, pe „Signal Iduna Park” (66.099 spectatori). Erling Haaland (min. 69, 77), respectiv Neymar (min. 75) au fost marcatorii unei partide în care PSG a suferit mult şi a avut o prestaţie modestă. Contrele formaţiei germane, prin Erling Haaland, au arătat o formaţie cu potenţial de atac periculos. Pe „Parc des Princes”, Meunier şi Verratti vor vi suspendaţi la partida retur. Insteresantă prestaţia lui Erling Haaland care „l-a mâncat” pe Thiago Silva. A avut două şuturi pe spaţiul porţii şi ambele au fost goluri. N-a fost surprins niciodată în poziţie de off-side şi din 49 de atingeri, majoritatea au fost utile echipei. În min. 14, la un sprint prelungit, pe 60 de metrii, a fost cronometrat cu timpul de… 6,34 secunde, ceea ce a surprins observatorii. Oricum, adus în urmă cu puţină vreme de la RB Salzburg, internaţionalul norvegian Erling Haaland face unanimitate între suporterii Borussiei Dortmund.