Ion Prioteasa, prezent la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor

0
638

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, în perioada 11 – 13 februarie 2020, la Bruxelles, la cea de-a 138-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor (CoR), care a marcat începutul unui nou mandat de 5 ani al acestei importante instituţii.

„Întâlnirea s-a desfăşurat într-un context deosebit, reflectat şi în aspectele organizatorice, având în vedere faptul că ea a reprezentat sesiunea constitutivă pentru cel de-al şaptelea mandat al Comitetului European al Regiunilor, care se va derula până în ianuarie 2025. Astfel, ziua de marţi a fost rezervată instalării oficiale în funcţie a CoR în noua sa formulă.

Din acest punct de vedere, trebuie precizat că aceasta a fost prima reuniune după Brexit, la care nu au mai luat parte, aşadar, reprezentanţi din Marea Britanie, rezultând şi o modificare a componenţei, prin reducerea numărului membrilor de la 350 la 329.

Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, sunt onorat să fac parte din CoR şi în acest mandat, for în cadrul căruia activez încă din anul 2008, urmărind în permanenţă, alături de colegii din delegaţia României, să răspundem cât mai bine obiectivului de a face auzită vocea comunităţilor noastre şi de a aduce aşteptările acestora cât mai aproape de nivelul decizional european.

În cadrul acestei sesiuni a fost stabilită şi noua structură a Biroului CoR şi a fost desemnată echipa de conducere, în funcţia de preşedinte fiind ales domnul Apostolos Tzitzikostas, guvernatorul regiunii Macedonia Centrală din Grecia, regiune cu care, de altfel, avem o relaţie specială, consolidată prin participarea la Forumul Economic Româno-Elen, a cărui primă ediţie a fost organizată, în 2018, chiar la Biblioteca Judeţeană «Alexandru şi Aristia Aman». Am aşezat astfel fundamentul unei fructuoase cooperări, iar autorităţile din toată regiunea Olteniei, printre care şi Consiliul Judeţean Dolj, au semnat cu partenerii greci un acord care prevede colaborarea în domenii precum economie, turism sau educaţie.

Pe parcursul deplasării la Bruxelles, am avut prilejul de a vizita sediul Organizaţiei Nord-Atlantice, la invitaţia secretarului general adjunct al NATO, domnul Mircea Geoană, discuţiile noastre referindu-se la o serie de probleme complexe, de actualitate.

De asemenea, delegaţia României s-a întâlnit, la Parlamentul European, cu Excelenţa Sa, doamna Luminiţa Odobescu, reprezentantul permanent al ţării noastre la UE, cadru în care au fost abordate teme precum viitorul Politicii de coeziune sau  Pactul ecologic european, iar seara am fost oaspeţii Excelenţei Sale, doamna Andreea Păstârnac, ambasadorul României în Belgia“, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.