Ziua Mondială a Radioului, sărbătorită astăzi

0
539

Joi, 13 februarie, este marcată Ziua Mondială a Radioului, dată la care se difuza prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite.

Iniţiativa unei sărbători mondiale a radioului a aparţinut Academiei Spaniole de Radio, când, Delegația Permanentă a Spaniei la UNESCO a prezentat în mod oficial propunerea în septembrie 2011. Ca urmare a acestui fapt, la o lună distanță a fost aprobată instituirea zilei mondiale în cadrul Conferinței generale a UNESCO.

Dacă în 2019, tema aleasă pentru a marca Ziua Mondială a Radioului era „Dialogul, pacea şi toleranţa”, în acest an, tema aleasă este diversitatea, principalele idei promovate fiind pluralismul în radio, diversitatea grupurilor sociale prezente în emisiuni şi diversitatea conţinutului editorial şi a tipurilor de programe.