România nu a adoptat măsuri privind sancțiunile pentru încălcarea Regulamentului privind gazele fluorate cu efect de seră

0
507

Comisia Europeană a decis să trimită României un aviz motivat din cauza faptului că acest stat nu a adoptat măsuri privind sancțiunile pentru încălcarea Regulamentului UE nr 517/2014 privind gazele fluorate cu efect de seră.

Gazele fluorurate cu efect de seră, cunoscute și sub denumirea de „gaze fluorurate”, sunt o familie de gaze generate de activitățile umane, utilizate în numeroase aplicații industriale. Regulamentul urmărește să contribuie la combaterea schimbărilor climatice prin reducerea cu două treimi a emisiilor de gaze fluorurate din UE până în 2030. Gazele fluorurate au un efect puternic de încălzire globală (de până la 23 000 de ori mai mare decât cel al dioxidului de carbon, CO2). Legislația UE stabilește norme stricte privind utilizarea gazelor fluorurate și condițiile legate de introducerea pe piață a produselor care conțin aceste gaze. În temeiul normelor adoptate de statele membre, ar fi trebuit să fie introduse sancțiuni până la 1 ianuarie 2017 și să fie luate toate măsurile necesare pentru asigurarea punerii lor în aplicare. Sancțiunile trebuie să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare. Introducerea în legislația națională a unor sancțiuni adecvate reprezintă un element esențial pentru asigurarea conformității cu regulamentul și, prin urmare, pentru limitarea schimbărilor climatice. Existența sancțiunilor este deosebit de importantă în vederea prevenirii comerțului ilegal cu hidrofluorocarburi. De asemenea, statele membre au convenit să notifice Comisiei măsurile naționale privind sancțiunile până la 1 ianuarie 2017. Până în prezent, Comisia nu a primit nicio notificare din partea României referitoare la măsurile naționale privind sancțiunile.