Comisia Europeană solicită României să își respecte obligația de a pune în aplicare legislația europeană privind reciclarea navelor

0
383

Comisia solicită României și Suediei să își respecte obligația de a pune în aplicare integral legislația europeană privind reciclarea navelor Regulamentul UE nr 1257/2013. Scopul acestui regulament este de a face reciclarea navelor mai ecologică și mai sigură.

Principalul său obiectiv este de a garanta că navele care navighează sub pavilionul unui stat membru al UE sunt reciclate într-un mod sigur și durabil. Este esențial ca statele membre să desemneze autoritățile, administrațiile și persoanele de contact competente, precum și să instituie dispoziții de drept intern referitoare la asigurarea respectării acestor norme ale UE și la sancțiunile aplicabile. Toate aceste obligații trebuiau îndeplinite până la 31 decembrie 2018. În iunie 2019, Comisia a trimis ambelor state membre o scrisoare de punere în întârziere, deoarece acestea nu își îndepliniseră obligațiile. Întrucât conformitatea nu a fost încă asigurată, Comisia a decis să trimită un aviz motivat. România și Suedia au acum la dispoziție două luni pentru a remedia situația prin desemnarea autorităților și stabilirea sancțiunilor. În cazul în care România și Suedia nu iau măsuri în următoarele două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu acest caz.