Nu mai avem mari şahişti, ca odinioară, când contam pe marele maestru Victor Ciocâltea, a cărui victorie în 1962 în faţa fascinantului Bobby Fischer, rămâne memorabilă, Florin Gheorghiu, primul mare maestru internaţional investit de FIDE, Elisabeta Polihroniade, apoi Corina Peptan, Cristina Adela Foişor, Elena Luminiţa Cosma (locul 2 la CE pe echipe, în 1997 la Pola, în Croaţia) şi nostalgia este villoniană, dacă vreţi. Şi s-ar putea vorbi mult despre cei care au adus bună imagine ţării, prin sportul minţii, care dezvoltă gândirea strategică, concentrarea atenţiei, gândirea critică, subtilitatea detaliilor. În fine. Avem în schimb un şah politic, desâvârşit, cu specific dâmboviţean, şi nu de puţină vreme. Încât asistăm năuci, încercând să decriptăm pe cât posibil, intenţiile principalilor actori de pe scena politică. Şi nu prea reuşim, fiindcă şahul politic, destul de anost nu face mare priză, chiar dacă seară de seară canale consacrate de televiziune, asta ne oferă. Ce să înţelegem din ceea ce vedem? Ce se poate înţelege? Ştim că social-democraţii caută să evite anticipatele, pe cât posibil, şi una din strategiile la îndemână este „tragerea de timp”. PNL şi USR, la rândul lor, au anunţat că vor vota împotriva propunerii lui Klaus Iohannis, -care şi-a făcut o obsesie din anticipate-, la investirea guvernului Orban II. În rest, minorităţile naţionale, PMP şi ALDE, care nu-şi doresc anticipatele, şi dacă ar vota pentru investirea noului guvern, ar fi de prisos. Cum vor muta aşadar PSD şi Pro România? Probabil nu vor participa la şedinţa de plen, pentru a nu se realiza cvorumul de şedinţă, amânând sine-die procedurile parlamentare până după locale, sau dacă nu, până la decizia CCR, sesizată în privinţa unui posibil conflict de natură constituţională între preşedinte şi Parlament, după ce Klaus Iohannis a decis să ignore propunerea lansată de PSD şi Pro România, desemnându-l tot pe Ludovic Orban ca prim ministru, care nu doreşte însă să fie investit. Ceea ce trebuie să recunoaştem, este o premieră. Scorul de 261 la 139 la trântirea guvernului său, prin moţiunea de cenzură, este suspect de mare. În fapt, Ludovic Orban va trimite Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor tot lista cu actualii miniştri, care activează încă în cabinetul său, dorind un vot de respingere, atât de această dată, cât şi data viitoare. Dacă nu va imita ceea ce a făcut Liviu “Livache” Negoiţă, în 2009, când Traian Băsescu il desemnase premier, în locul lui Emil Boc şi îşi va depunde mandatul pe motivul neobţinerii unei susţineri majoritare. Săptămâna următoare ar urma să se procedeze, conform cutumelor, la audierea miniştrilor în comisiile de specialitate, pentru a se merge apoi în Parlament. Să spunem aşa: asaltul final a început. Cine mută acum inspirat? Până acum, mutările au fost previzibile. Marcel Ciolacu and company vs. Klaus Iohannis and company, care îşi continuă cruciada anti-pesedistă. Una din mizele colaterale ale partidei este eliminarea micilor partide din Parlament. Alte mize sunt ranforsarea poziţiei lui Marcel Ciolacu în partid, în perspectiva Congresului anunţat pentru această lună şi evitarea oricărui derapaj, pentru Ludovic Orban Se intră însă în criză de timp. Taberele beligerante, pro Iohannis şi anti, împreună pot ridica doar tensiunea în societate, pierderile nefiind luate corect deocamdată în calcul. După ce preşedintele a decretat că se intră în logica anticipatelor, din cealaltă tabără răzbat primele îndemnuri, e drept destul de firave: intrăm în logica suspendării. Strategii celor două câmpuri politice sunt chemaţi să-şi arate iscusinţa. Şi mutările sunt complicate, dar şi riscante.
