Copiii, muzica și satul aduc „Aripi de lumină“ în Galeriile „Cromatic“

0
586

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj și Centrul „Aripi de Lumină“ al Arhiepiscopiei Craiovei redeschid atelierele de muzică și de creaţie populară, în perioada 06 februarie – 4 iunie 2020.

Cele două ateliere, „Ca la țară“ și „Să ne împrietenim cu muzica“, se vor desfășura săptămânal, în zilele de joi, în intervalul orar 14:00 – 16:00, în Galeriile „Cromatic“, la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.

Atelierul „Ca la țară“ le dezvăluie copiilor frumusețea, particularitățile și specificul satului tradițional doljean, iar atelierul „Să ne împrietenim cu muzica“ îi familiarizează cu pianul, cu notele muzicale, îi inițiază în teoria muzicii și solfegiu.

Parteneriatul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj cu centre sociale din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei a fost demarat în anul 2015, împreună cu voluntari ai Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova.

                                                                             ANA-MARIA PETOLESCU