A intrat cu maşina în tren

0
14169

Duminică, 12 ianuarie, un tânăr de 22 de ani, din comuna Calopăr, judeţul Dolj, a a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident feroviar, fiind vinovat că nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată.

Evenimentul a avut loc în satul Panaghia (comuna Calopăr), trecerea fiind semnalizată doar cu indicative rutiere. “Pe DC 95, în satul Panaghia, a avut loc un accident feroviar, la trecerea la nivel cu calea ferată, fără bariere, semnalizată doar cu indicatoare auto, unde un tânăr de 22 de ani, din Calopăr, aflat la volanul unui autoturism, nu a respectat regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată şi a fost lovit de locomotiva unui marfar, care circula din direcţia Segarcea – Craiova. Şoferul, care circula singur în maşină, a fost transportat la spital, în stare de conştienţă, pentru primirea de îngrijiri medicale”, a precizat Mihaela Gîrd, purtător de cuvânt al IPJ Dolj. La faţa locului au ajuns şi echipaje ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj. Conform celor declarate de lt.col.  Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj, “am avut un echipaj de descarcerare de la Secţia de Pompieri Segarcea, unul de la SMURD, fiind şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Dolj. SAJ a acordat victimei primul ajutor medical, apoi aceasta a fost preluată de SMURD, care a transportat-o la spital, pentru îngrijiri medicale. Echipajul de descarcerare a acţionat pentru deblocarea autoturismului de pe calea ferată, în vederea reluării circulaţiei feroviare”.