Ryanair a transportat peste 152 milioane pasageri în 2019

0
525

Compania aeriană low cost Ryanair a anunţat vineri că a transportat 152,4 milioane de pasageri în 2019, cu 9% mai mulţi comparativ cu anul anterior, relatează agenţia EFE.

Compania a subliniat că, în decembrie 2019, 11,2 milioane de persoane au călătorit cu grupul Ryanair, o creştere de 9 % faţă de numărul înregistrat în aceeaşi lună din 2018.

Potrivit unui comunicat al companiei, 10,7 milioane pasageri au călătorit în decembrie cu Ryanair (plus 7 %), în timp ce pentru Lauda au optat 0,5 milioane (plus 67%).

Grupul Ryanair operează peste 2.400 de zboruri zilnic, din 86 de baze, şi conectează peste 200 destinaţii, din 40 de ţări.

Compania are o flotă ce depăşeşte 475 de avioane, şi o cerere adiţională de 210 aeronave Boeing 737, care va permite Ryanair Holdings să-şi reducă tarifele şi să crească traficul până la 200 milioane de pasageri anual până în 2024, conform comunicatului companiei.