Autobuz în flăcări, în Craiova

0
910

Astăzi, în jurul orei 12.50 , în apropierea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, intrarea de pe strada “Amaradia”, a avut loc un incendiu puternic. Un autobuz , cu o vechime de peste 20 de ani, a luat foc în trafic, în incintă fiind opt pasageri. “Imediat ce a ajuns în staţie, din autobuz au coborât cei opt pasageri, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale, iar o persoană a sunat la 112. În tot acest timp, şoferul a acţionat cu stingătorul din partea din spate a mijlocului de transport. La faţa locului, au fost trimise trei autospeciale de lucru cu apă. Din cauza temperaturii şi a flăcărilor , incendiul s-a propagat şi la acoperişul unei case din apropiere, cauza rămânând să fie stabilită ulterior”, se precizează într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj. Incidentul de ieri nu va rămâne fără urmări, mai ales în ceea ce priveşte parcul auto al SC  RAT Craiova. “Întregul efectiv de mijloace de transport al RAT Craiova va fi verificat şi, cele care nu cospund legislaţiei în vigoare, vor fi trimise la casare. Siguranţa călătorilor este pe primul plan”, a precizat Sorin Manda, director al SC RAT Craiova.