Conferinţă naţională a doctoranzilor în Drept, la Craiova

0
960

Universitatea din Craiova , prin Centrul de Cercetări Juridice Fundamentale, Centrul de Studii şi Cercetări de Drept Privat şi Şcoala Doctorală a Facultăţii de Drept, a organizat, în perioada 6 – 7 decembrie, ediţia a II-a Conferinţei naţionale a doctoranzilor în drept, cu tema “Inflaţia normativă şi protecţia drepturilor omului în domeniul dreptului public şi privat”. Aceasta s-a adresat, în principal, doctoranzilor, propunându-şi să-i determine pe participanţi ca, într-un mediu plăcut şi degajat, să îşi expună părerile cu privire la efectele pe care fenomenul  inflaţionist – normativ le are în dreptul public şi privat, metodele de contracarare ale acestuia, dar şi modalităţile prin care protecţia drepturilor omului poate fi maximizată în faţa acestuia. “Idealurile Revoluţiei din 1989 sunt consacrate ca valori supreme la nivel constituţional şi reprezintă imperative ale societăţii democratice actuale. Baza piramidei acestor idealuri este reprezentată de dreptul de a alege, iar vârful este reprezentat de protecţia drepturilor şi libertăţilor individuale. Fenomenul inflaţiei normative are ca fundament atitudinea individului în faţa libertăţii, manifestată prin lipsa de interes  a acestuia faţă de exercitarea drepturilor sale politice. Efectul principal al apariţiei acestui fenomen este regresul protecţiei drepturilor omului”, a precizat prof.univ.dr.  Dan Claudiu Dănişor, directorul Şcolii Doctorale a Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova.