Ministerul Educaţiei Naţionale a definitivat metodologia pentru susţinerea examenului de Definitivat, corespunzătoare anului şcolar 2019 – 2020. În judeţul Dolj, sunt peste 160 de cadre didactice care au fost admise la susţinerea examenului.
Conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de „Definitivat”, aprobată prin OMEN nr.5211/valabilă şi pentru sesiunea din anul 2020, s-a stabilit programul inspecţiilor , care sunt obligatorii, pentru „DEF”. Astfel, până pe 20 decembrie 2019, va avea loc prima inspecţie de specialitate, iar cea de-a doua se va desfăşura în intervalul 13 ianuarie – 29 mai 2020 . Evaluarea portofoliului profesional va avea loc în ziua în care se desfăşoară cea de- a doua inspecţie. Transmiterea tuturor datelor, către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, va avea loc între 02 – 15 iunie 2019. Comisia este formată dintr-un inspector şcolar sau metodist delegat (aceeaşi persoană la ambele inspecţii), directorul / directorul adjnuct ori responsabilul Comisiei Metodice de specialitate. Este necesară o întreagă fişă de evaluare , completată de director/director adjunct/responsabil al comisiei metodice de specialitate. Procesul verbal de inspecţie la clasă este redactat de un inspector/metodist. Grila de evaluare a portofoliului profesional are şi ea un conţinut. Astfel, nota acordată de cei care au făcut inspecţia este egală cu punctajul realizat de candidat şi consemnat în fişa de evaluare a lecţiilor/activităţilor la care acesta a fost inspectat. Nota acordată de inspectorul şcolar/metodistul care a efectuat inspecţia se obţine calculând media aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a punctajelor realizate de candidat şi consemnate în cele patru fişe de evaluare a lecţiilor/activităţilor în care a fost inspectat candidatul. Portofoliul profesional personal este notat cu note între 1 – 10. Perioada în care candidatul elaborează portofoliul profesional începe după validarea înscrierii la examen şi se finalizează cu evaluarea acestuia în semestrul al doilea al anului şcolar în care se susţine proba scrisă. Media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu trebuie să fie de minimum 8,00, dar nu mai puţin de 7,00, la fiecare dintre probele respective. Candidaţii care nu îndeplinesc acest criteriu nu au dreptul de a participa la proba scrisă din data de 22 iulie 2020 a examenului.
Peste 160 de candidaţi, admişi la „Definitivat”, în Dolj
La Dolj, situaţia este în grafic. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, în teritoriu, privind Calendarul de Organizare şi Desfăşurare a Examenului Naţional de Definitivare în Învăţământ în anul şcolar 2019 – 2020, au fost admişi, după procedura de depunere a dosarelor, 162 de candidaţi. Dacă la nivelul Craiovei nu sunt surprize, din mediul rural au venit nume noi, de la diverse instituţii de învăţământ preuniversitar. Astfel, putem vorbi de Şcoala Gimnazială „Ioan Grecescu” din comuna Brădeşti, Şcoala Profesională „Constantin Argetoianu” din comuna Argetoaia, Liceul Teoretic „Gh. Vasilichi” din comuna Cetate, Şcoala Gimnazială din comuna Pleşoi, Şcoala Gimnazială din satul Damian, comuna Sadova, etc. De asemenea sun cadre didactice de la Grădiniţe şi de la instituţii cu formă de învăţământ special.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord