Peste 600.000 de lei, investiţi în Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”

0
675
Peste 600.000 de lei, bani de la bugetul local, au fost investiţi, în ultima perioadă, în infrastructura Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”. Cu aceste fonduri, au fost modernizate toate cele şase saloane de pe Secţia de Pneumologie, farmacia şi sala de mese, condiţiile de spitalizare de aici fiind acum la cele mai înalte standarde de calitate. Prin recompartimentarea unor spaţii administrative, a fost creată o sală pentru recuperarea pecienţilor. De asemenea, a fost amenajată şi o sală de cursuri pentru studenţi.
Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” se modernizează, pas cu pas, cu banii alocaţi de la bugetul local. Ieri, primarul Mihail Genoiu şi viceprimarul Stelian Bărăgran au inaugurat investiţiile care s-au făcut cu ultimii bani alocaţi, o sumă de 608.000 de lei. „Ceea ce s-a făcut aici depăşeşte cu puţin suma de 600.000 de lei, o sumă care nu este foarte mare, însă este foarte bine cheltuită, cu eficienţă maximă. Nu ne vom opri aici, vom mai aloca şi alţi bani, pentru că am constatat că şi conducerea de aici ştie cum să folosească banii respectivi. Felicit conducerea spitalului pentru felul în care a reuşit să cheltuiască banii alocaţi şi să o asigur că vom susţine sănătatea în continuare, pentru că este principalul obiectiv al administraţiei, alături de învăţământ”, a transmis edilul-şef al Craiovei conducerii spitalului.

Cele şase saloane pentru adulţi au fost renovate
Cele şase saloane de la Secţia de Pneumatologie, adulţi, au fost refăcute în totalitate. Pereţii au fost zugrăviţi şi au fost create, prin recompartimentare, trei grupuri sanitare noi, care erau necesare pentru asigurarea circuitelor funcţionale. Toate obiectele sanitare au fost înlocuite, s-a schimbat gresia şi faianţa şi a fost montat linoleum medical. „Suntem în saloanele de la secţia de Pneumologie, unde se vede cât de frumos au reuşit să le amenajeze, tocmai pentru a veni în sprijinul pacienţilor internaţi aici. Ne bucurăm, totuşi, că nu sunt foarte multe cazuri de boli, în această perioadă”, a apreciat calitatea lucrărilor care au fost făcute în aceste saloane primarul Mihail Genoiu.

S-a rezolvat problema încălzirii saloanelor
Adina Turcu, directorul spitalului, a precizat că investiţia în saloanele în care sunt internaţi pacienţii cu boli pulmonare netuberculoase s-au ridicat la suma de 195.000 de lei. „Am cumpărat obiecte de mobilier şi s-au făcut toate dotările necesare. Înainte de renovare, aceste saloane erau încălzite cu sobe pe gaz, primul pas a fost modernizarea, în sensul că s-au desfiinţat acele sobe şi acum avem centrală proprie pe toate pavilioanele, care ne asigură şi căldură, dar şi posibilitatea de a face economii”, a menţionat directorul spitalului. De altfel, managerul unităţii medicale a recunoscut că încălzirea saloanelor era cea mai mare problemă a spitalului, pe timp de iarnă. „Era o problemă şi cu pacienţii, pentru că unii doreau să fie mai cald în saloane, pe când alţii spuneau că trebuie să fie mai puţin cald şi nu ştiai cum să reglezi căldura”, a mai spus dr. Adina Turcu. Saloanele beneficiază acum de condiţii hoteliere, în fiecare încăpere fiind montate televizoare,. Frigidere şi instalaţii AC. Pentru fiecare pat a fost montată şi câte o instalaţie de oxigen.

Farmacia spitalului a fost modernizată
Tot din ultima alocaţie bugetară a fost modernizată şi farmacia spitalului. Investiţia aici s-a ridicat la suma de 108.000 de lei. Ca şi în saloane, au fost zugrăviţi pereţii, a fost montat linoleum medical şi schimbate obiectele sanitare. Au fost montate uşi de termopan şi o instalaţie de climatizare. S-a achiziţionat şi mobilier nou. „Până acum o jumătate de an, această farmacie se încălzea cu sobe de teracotă. Ne pregătim de acreditarea NMCS şi vrem să avem un grad mai mare decât data trecută, iar farmacia ar trebui să-şi reia rolul de farmacie”, a mai spus directorul Turcu. Farmacia este aprovizionată şi cu tot necesarul de medicamente.

Modernizarea pavilioanelor 3 şi 6, la proiectare
Potrivit conducerii spitalului, zona administrativă a fost recompartimentă, rezultând de aici spaţii noi cu destinaţie medicală: un cabinet pentru explorări funcţionale, o sală de recuperare respiratorie, un cabinet care este destinat asistentelor, precum şi un alt cabinet pentru medici. Cu o investiţie de 160.000 de lei, au fost achiziţionate trei module în care au fost amenajate o sală de curs pentru studenţi şi două magazine cu materiale sanitare. Investiţii s-au făcut şi la sala de mese pentru personalul unităţii medicale, unde au fost zugrăviţi pereţii, s-a montat linoleum medical şi a fost achiziţionat mobilier şi module termice pentru servirea mesei. „Ceea ce este foarte important este faptul că proiectul pentru reabilitarea pavilioanelor III şi VI sunt deja în perioada de derulare a proiectării care se termină la sfârşitul lunii decembrie. Asta înseamnă că imediat, în anul 2020, în primele luni, ianuarie şi februarie, se va derula licitaţia pentru execuţie şi vor putea începe lucrările de reabilitare a celor două blocuri, unul P+6, altul P+1, dar care presupun nişte lucrări ample care depăşesc suma de 4 milioane de euro”, a anunţat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.