Viorica Dăncilă a câştigat alegerile la Dolj, iar Klaus Iohannis a câştigat Craiova

0
578

Viorica Dăncilă, candidatul PSD a câştigat alegerile la Dolj, obţinând un procent de 36,87%, urmată de Klaus Iohannis, candidatul PNL cu 31,98%. Dan Barna s-a situat pe locul trei, cu 11,39% şi Mircea Diaconu cu 9,8 %. Rezultate finale, ca număr de voturi obţinute arată astfel: Viorica Dăncilă-99080, Klaus Iohannis-85884, Dan Barna-30630, Mircea Diaconu-26231, Toader Paleologu-10182, Ramona Bruynseels-6205, Alexandru Cumpănașu-4478. Pe de altă parte, Klaus Iohannis a fost favoritul craiovenilor, acesta reușit să câștige în Bănie. Şeful statului a fost votat de 32,5 la sută dintre craiovenii prezenți la urne. Pe locul doi se află candidata PSD – Viorica Dăncilă cu 24,38 la sută. Pe locul trei se află candidatul USR-PLUS cu 18,5 la sută.

“Rezultatul obținut de Klaus Iohannis arată că românii s-au săturat de PSD. De altfel PSD este în cădere liberă. Azi am mai făcut un pas către o Românie normală. ” : Ştefan Stoica, preşedintele PNL Dolj

“Doamna Viorica Dăncilă este câștigătoare în județ, pentru că noi știm cum am muncit și ce am realizat aici. Doresc să fac o precizare în legătură cu o declarație a celui care încă este președintele României și care își felicita guvernul, ce nici nu și-a intrat încă bine în atribuții, și vreau să subliniez că această organizare a alegerilor prezidențiale a început în urmă cu trei luni.” : deputatul Ion Călin