Expoziţie dedicată lui Theodor Aman, la Muzeul Naţional Cotroceni

0
496

Peste 130 de lucrări de pictură, gravură şi desen semnate Theodor Aman vor fi expuse, în perioada 24 martie – 29 mai, la Muzeul Naţional Cotroceni. Expoziţia „Theodor Aman, pictor şi gravor” este prilejuită de împlinirea a 180 de ani de la naşterea şi, respectiv, a 120 de ani de la moartea marelui artist român. Pe lângă lucrări, vor mai fi prezentate obiecte personale care i-au aparţinut artistului. Vernisajul va fi urmat de un concert susţinut de Viniciu Moroianu, Clementina Ristea şi Adina Cocargeanu (pian), Simina Croitoru (vioară), Ştefan Popov (bariton), Simona Neagu (soprană). Programul oferit de Muzeul Naţional Cotroceni va cuprinde fragmente din repertoriul concertului dat în casa lui Theodor Aman la 28 februarie 1879, cu prilejul uneia dintre seratele muzicale pe care acesta le găzduia deseori (fiind un pasionat violoncelist şi organizator de concerte de înaltă ţinută în atelier).