„HUB-UCv – Centru Suport pentru Proiecte CD Internaţionale pentru regiunea Oltenia”

0
594

Proiectul Universităţii din Craiova „HUB-UCv – Centru Suport pentru Proiecte CD Internaţionale pentru regiunea Oltenia” a trecut cu succes de etapa de verificare a conformităţii administrative şi de evaluare tehnico-financiară. 

Prin acest proiect, Universitatea din Craiova va realiza un Centru Suport pentru potenţialii participanţi, inclusiv întreprinderi, care vor dori să pregătească aplicaţii la competiţiile finanţate prin programul Orizont 2020 sau alte programe de finanţare a C-D din Aria Europeană de Cercetare. Finanţarea nerambursabilă solicitată este de 2,809,357.39 lei.

Printre beneficiarii direcţi ai viitorului HUB-UCv se numără importante instituţii economice, de cercetare şi de învăţământ superior din zonă precum Renault Dacia Piteşti, Ford Romania, Pirelli, Cummins, Electroputere SRL, SPIAC, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Valcea, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Încercări pentru Electrotehnică (ICMET) Craiova.

Personal dedicat, specializat pe oferirea de servicii de consultanţă

Prin Centrul Suport pentru Proiecte CD (localizat la INCESA), Universitatea din Craiova va genera creşterea numărului de participanţi din regiunea S-V Oltenia în cadrul parteneriatelor naţionale şi internaţionale în proiecte cu finanţare europeană şi, implicit, va contribui la realizarea obiectivului specific al programului Orizont 2020, acela de creştere a participării româneşti în cercetarea la nivelul UE. „Centrul va reuni personal dedicat, specializat pe oferirea de servicii de consultanţă în scopul accesării finanţărilor europene în domeniul C-D prin asistenţă in elaborarea propunerilor, identificarea partenerilor, identificarea celor mai adecvate surse de finanţare, identificarea şi evaluarea împreună cu solicitanţii a ideilor de proiect din punct de vedere al fezabilităţii tehnice, proprietăţii intelectuale, potenţialului de piaţă şi a posibilităţii finanţarii rezultatelor de C-D ale acestora” a spus prof. univ. dr. Cezar Spînu, rectorul  Universităţii din Craiova.

 

Proiectul s-a înscris în Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, apelul POC/80/1/2/Crearea de sinergii cu acţiunile de CDI ale programului-cadru ORIZONT 2020 al Uniunii Europene şi alte programe CDI internaţionale/2/Crearea de sinergii cu acţiunile de CDI ale programului-cadru ORIZONT 2020 al Uniunii Europene şi alte programe CDI internaţionale.