Pro România nu votează guvernul Orban

0
443

„Nu vom vota guvernul PNL! Nu cred că era o surpriză pentu liderii PNL. Suntem un partid nou, în creştere, singurul partid care mai apără interesele oamenilor. Din acest motiv vom susţine un guvern, doar atunci când vom fi convinşi că proiectele de competenţă, de profesionalism, de interes pentru electoratul nostru de centru-stânga sunt garantate şi reprezentate” a declarat Victor Ponta, după discuţia cu Ludovic Orban. Cât despre asigurarea cvorumului de şedinţă, Victor Ponta a spus că va mai discuta acest subiect. La rândul său Ludovic Orban a declarat că se aştepta la această poziţie, dar asta nu înseamnă că şansele nu rămân în picioare. Din punctul său de vedere lucrurile sunt simple: cine nu votează guvernul PNL e de fapt cu PSD şi cu Viorica Dăncilă.