Şi la Craiova… Săptămâna limbii italiene în lume

1
632

Cu ocazia celei de a XIX-a ediţii a Săptămânii limbii italiene în lume, din perioada 21-27 octombrie a.c., cu tema L’italiano sul palcoscenico / Italiana pe scenă”, Societatea Culturală Dante Alighieri” din Craiova – Comitet Local al Societăţii Dante Alighieri” din Roma şi secţia de Limba şi literatura italiană a Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, organizează la Lectoratul Italian al Universităţii craiovene, o serie de activităţi.

Astfel, luni, 21 octombrie, de la ora 10.00, se organizează masa rotundă L’italiano sul palcoscenico / Italiana pe scenă”, la care participă: prof. univ. dr. Elena Pîrvu, conf. univ. dr. Nicoleta Călina, lect. univ. dr. Ramona Lazea şi studenţii de la anul I specializarea B – limba şi literatura italiană.

Miercuri, 23 octombrie, de la ora 10.00, e programată proiecţia spectacolului Arlecchino servitore di due padroni, de Carlo Goldoni, cu o introducere a conf. univ. dr. Nicoleta Călina.

Joi, 24 octombrie, de la ora 10.00, e programată proiecţia spectacolului Sei personaggi in cerca d’autore, di Luigi Pirandello, cu o introducere a lect. univ. dr. Ramona Lazea.

Coordonatorul programului este prof. univ. dr. Elena Pîrvu, preşedinte executiv al Societăţii Culturale Româno-Italiene Dante Alighieri” – Comitet Local al Societăţii Dante Alighieri” din Roma.

1 COMENTARIU

Comments are closed.