În perioada 9 octombrie – 20 decembrie, Secția de Etnografie, din cadrul Muzeului Olteniei organizează, în spațiul său interactiv din str. Matei Basarab nr. 16, atelierele meșteșugărești dedicate copiilor și tinerilor, în cadrul unui program interactiv de inițiere în tainele tradiției românești.
Ca în fiecare an, specialiștii Secției de Etnografie își propun să implice publicul tânăr în activități care vizează dezvoltarea respectului față de cultura populară românească spre a redescoperi/revaloriza lumea satului prin meșteșuguri, tradiții dar și joacă educativă!
Atelierele se adresează comunității locale în condiţiile în care instituţia muzeală are ca obiectiv asigurarea unei educaţii permanente pe segmentul cunoaşterii şi recuperării tradiţiilor, creaţiei populare, inspirate din meşteşugurile tradiţionale din zona Olteniei.
Astfel, Casa Băniei îi invită pe cei interesați, să se înscrie și să participle la 5 ateliere de creație, ce se vor derula conform următorului program: pictură pe lemn/iconărit (marți, orele 14.00-16.00, respectiv sâmbătă, orele 10.00-12.00, îndrumător – artistul plastic Doru Dragomir), pictură pe sticlă (sâmbăta, orele 09.00-11.00, îndrumător – prof. Cătălin Ostroveanu), bijuterii tradiționale (în fiecare zi de vineri, orele 09.00-11.30 îndrumător – prof. Costinela Iacob), sculptură în lemn (luni, orele 14.30-16.30, îndrumător – prof. Ionuț Smarandache).
La atelierele interactive menționate pot să participe preșcolari, școlari și liceeni, însă, funcţie de specificităţile tehnicilor utilizate, este recomandabilă încadrarea în următoarele clase de vârste: iconărit lemn (9-18 ani), pictură pe sticlă (7-16 ani), sculptură în lemn (7-16 ani) şi bijuterii (7-14 ani).
Cei interesaţi se pot înscrie sau solicita detalii suplimentare la tel. 0351.444 030 (Casa Băniei), zilnic, în intervalul orar 09.00-17.00.
Participarea este gratuită, organizatorii punând la dispoziția beneficiarilor inclusiv materialele de lucru aferente derulării atelierelor.