„Prin promovarea Agendei 2030 România poate să-și consolideze poziția și relațiile cu statele din regiune”

0
511

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a organizat astăzi, la Palatul Parlamentului, evenimentul „Implementation of the UN 2030 SDGs in the Black Sea Region”, în parteneriat cu Rețeaua Universităților la Marea Neagră (BSUN), Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (BSEC) și Divizia Mării Negre din cadrul Rețelei de soluții pentru dezvoltare durabilă (SDSN).

„La început de an universitar, am reușit să aducem împreună reprezentanți de seamă ai mediului academic, dar și din alte segmente importante ale societății. Este a doua oară în acest an când organizăm la București un eveniment de amploare internațională pe tema dezvoltării durabile, cu sute de participanți. Ne dorim să rămânem un centru regional activ în promovarea Agendei 2030. Pentru ca acest lucru să fie recunoscut, avem nevoie de astfel de evenimente care să facă vizibile acțiunile noastre pe plan extern. Este în spiritul Agendei 2030 și al rolului de catalizator pe care ni l-am asumat să unim eforturi din toate zonele sociale cu scopul a pune în practică Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă”, a declarat László Borbély.

Conferința își propune să ofere o platformă de dialog și schimburi valoroase de informații  între agenții guvernamentale, universități, ONG-uri, dar și alte entități în vederea implementării Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Coordonatorii care gestionează implementarea Agendei 2030, alături de alți specialiști, au prezentat exemple de bune practici privind implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă în regiunea Mării Negre.

„La o săptămână după lansarea unui Hub Global alături de OCDE și PNUD, demonstrăm din nou că putem fi un partener de nădejde pentru implementarea Agendei 2030. Regiunea Mării Negre are o importanță strategică pentru România. Rolul activ al țării noastre în această zonă necesită implicare pe toate palierele, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea durabilă. Prin promovarea Agendei 2030 România poate să-și consolideze poziția și relațiile cu statele din regiune. În același timp, o bună colaborare este necesară pentru implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă, cum ar fi viața acvatică, dar și altele”,  a adăugat consilierul de stat.

Prin această conferință organizatorii doresc, de asemenea, să accentueze rolul universităților în implementarea Agendei 2030. Acest principiu este cuprins și în Strategia națională pentru dezvoltare durabilă care propune înființarea unui Consiliu Consultativ format din experți, academicieni, cercetători și profesori universitari.  Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a realizat și o radiografie a modului în care dezvoltarea sustenabilă este cuprinsă în învățământul superior, întrucât intenționează să contribuie la coagularea acestui obiect de studiu, inclusiv coordonarea sa cu cerințele pieței muncii.

Printre participanții la eveniment se numără: profesorul  Eden MAMUT, secretar general al Black Sea Universities Newtork, excelența sa Aristotelis V. XENAKIS, reprezentant al președinției-în-exercițiu a Greciei la BSEC, ambasadorul Traian CHEBELEU, secretar general adjunct Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră, Nicolaos THEODOSSIOU, președinte al SDSN Marea Neagră, profesorul emerit Dan GRIGORESCU, care a transmis și un mesaj din partea domnului președinte Emil CONSTANTINESCU, dar și alte personalități din mediul academic, societatea civilă, și cercetare. De asemenea, renumitul economist Jeffrey Sachs a ținut un discurs printr-o transmisiune directă.

Evenimentul continuă și mâine, 5 octombrie, cu prezentări dedicate realizărilor științifice avansate, din domeniul colectării și procesării datelor, modelării, simulării, previzionării, precum și activităților de evaluare legate de implementarea Agendei 2030 în regiunea Mării Negre.