Miron Mitrea ar putea rămâne fără titlul de Cetăţean de Onoare

0
588
Liberalii  par hotărâţi ca de astăzi să-l lase pe fostul ministru al Transporturilor, Miron Mirea fără titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Craiova. Şi asta nu e tot. Aleşii locali au făcut o iniţiativă de Consiliu, pe care o vor prezenta în şedinţa ordinară a CLM,  unde cer retragerea acestui titlul la pachet cu titlul de Cetăţean de Onoare al fostului premier, Adrian Năstase. „Acum ceva timp am solicitat să i se retragă titlul de Cetăţean de Onoare lui Adrian Năstase. Atunci ni s-a răspuns sec să facem o iniţiativă de CLM. Dar când au vrut să-i retragă titlul lui Ştefan Popa Popas, a făcut Executivul o iniţiativă pe care am susţinut-o şi noi pentru că Popas a făcut nişte declaraţii defăimătoare la adresa oraşului nostru. Dacă tot s-a ridicat problema asta, am mai constata că mai e cineva care nu merită titlul de cetăţean de onoare al oraşului nostru. Este vorba de Miron Mitrea. Am aflat cu stupoare acest lucru şi ne-am tot întrebat, ce a făcut Miron Mitrea extraordinar pentru oraşul nostru, pentru comunitatea noastră ? Nu îmi amintesc să ne fi făcut vreo autostradă. A fost modul administraţiei locale de a se băga în seamă cu premierul, cu diverşi miniştri. Ok, i-aţi premiat, i-aţi gratulat, dar acum haideţi să respectăm statutul Consiliului Local Municipal în ceea ce priveşte acordarea titlului de cetăţean de onoare şi să citim articolul 14, care se referă la sancţiuni şi în ce condiţii se retrage titlul. Aşadar, este o stare de fapt că această calitatate de cetăţean de onoare a încetat. Aşadar, am făcut noi o iniţiativă de consiliu şi vă rugăm să o susţineţi toţi”, a explicat Flavius Sirop, consilier local municipal.
Un „Big Brother” pentru toată Craiova
Consilierul local Marinel Florescu a vorbit ieri, în cadrul conferinţei de presă despre necesitatea unui sistem de supraveghere video care să asigure securitatea cetăţenilor acestei urbe. „Despre necesitatea unui unui sistem de supraveghere video care se impune din ce în ce mai mult, în condiţiile în care vedem că infracţionalitatea a atins cote alarmante. S-au înteţit furturile din maşini şi nu numai, scandaluri, violuri. Avem un model de sistem video, este cel din Parcul Romanescu, care funcţionează bine, el este format din aproximativ 100 de camere. Cred că la nivelul municipiului un astfel de sistem ar trebui să aibă în jur de 1000 de camere, el va trebui să pătrundă în cartiere, în locurile aglomerate, în zona parcărilor şi nu cred că un astfel de sistem video costă foarte mult. Şi asta când vorbim de siguranţa copiilor noştri şi mai ales când vedem ce bani se risipesc pe spectacolele care le organizează Primăria aproape săptămânal. După ce se va schimba raportul de forţe în CLM şi chiar conducerea Primăriei, atunci noi vom propune şi vom face acest sistem video pe care îl au multe oraşe din România”.
Firma Bacriz a lăsat călătorii pe drumuri
S-a atras atenţia în cadrul aceleiaşi conferienţe de presă şi în legătură cu deficienţele sistemului de transport în comun. După ce firma Bacriz a părăsit piaţa, un număr mare de călători care se plâng de timpii pierduţi prin staţiile de autobuz. „Situaţia transportului public din Craiova. Acum putem să vorbim de firma Bacriz pentru că nu mai este pe piaţă. După aproximativ un an de zile putem să facem o mică analiză şi să vedem ce s-a întâmplat. Ca fost director RAT, ca cetăţean şi ca ales local, pot să vă spun că nu s-a întâmplat. După ce au fost retrase cele 30 de microbuze ale companiei Bacriz, a crescut într-adevăr cifra de afaceri a RAT, dar totodată au crescut şi timpii de aşteptare a călătorilor prin staţiile. RAT-ul nu are posibilitatea să transporte cu cele 80, maxim 90 de autobuze şi maxim 10 tramvaie, un număr atât de mare de călători. Nu cred că directorul RAT este vinovat de această situaţie. Dar domnia sa ar fi trebuit să vină imediat după ce a fost scoasă această firmă de transport cu un plan de eficientizare a transportrului public din Craiova. Vina principală este în Primăria Craiova, care de şapte ani nu a reuşit să ia o măsură bună sau în folosul craiovenilor legat de acest domeniu”, a mai spus Marinel Florescu, consilier local municipal.
În loc de Dracula Parc….teren de sport
Consilierul local, Marian Vasile s-a arătat îngrijorat faţă de lipsa unui contract de deszăpezire, dar şi faţă de proiectul Dracula Parc, pe care-l cataloghează ca fiind un „proiect ciudat”. „ Fac un apel către colegii din PSD să nu se comporte ca şi cum nu-i mai interesează ce va fi pentru că ei ştiu că nu vor mai conduce Primăria din 2020. Parcă ar vrea să dea foc casei. Aş vrea să-i atenţionez să nu le lase vreo moştenire ciudată care se va numi Dracula Park. Deşi ei spun că sunt interesaţi de spaţiile verzi şi au făcut un proiect de fezabilitate pe terenul acela de trei hectare şi jumătate, pe strada Toporaş, unde vor să facă Dracula Parc în Oltenia. Nu ne reprezintă pe noi, aici, în Oltenia. Vor să facă de fapt un bâlci. Ei nu au înţeles că noi suntem un oraş european. Propunerea mea este ca pe acest teren să facem un teren de sport, mini-terenuri de fotbal, de golf, de tenis, etc .Cred că este necesar să facem o dezbatere publică şi să mai întrebăm şi craiovenii ce ar dori să facem cu cele trei hectare şi jumătate”, a spus Marian Vasile, consilier PNL.