Donald Trump şi posibilul său contracandidat, Joe Biden, deja în război!

0
1821

Povestea este ceva mai veche, dar acum a explodat. Washington Post şi New York Times au semnalat mai întâi, citând o sursă anonimă, o discuţie dintre Donald Trump şi un lider străin, căruia i s-a cerut ceva tulburător. Joia trecută, cele două cotidiene au revenit, precizând tot în temeiul unei surse anonime, că partenerul de discuţie al lui Donald Trump era din Ucraina. Mai exact, la 25 iulie a.c. preşedintele american s-ar fi întreţinut telefonic cu preşedintele ucrainian Volodimir Zelinsky, ales în aprilie a.c., ca succesor al lui Petro Poroşenko, într-o ţară cangrenată de corupţie. Aleşii democraţi din Congres, înainte ca afacerea să explodeze, deja deschiseseră o anchetă parlamentară asupra relaţiilor dintre Casa Albă şi Kiev. Ei direau să afle dacă Donald Trump şi anturajul său făcuseră presiuni asupra guvernului ucrainian pentru deschiderea unor anchete pe fapte de corupţie, vizându-l pe Joe Biden, favorit în cursa de investitură democrată pentru prezidenţialele din 2020. În acest context, aleşii democraţi s-au arătat interesaţi, în privinţa motivelor pentru care un ajutor militar de 220 mil. dolari, destinaţi Ucrainei, fusese suspendat de administraţie. La 11 septembrie a.c. suma respectivă a fost deblocată. Avocatul lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a recunoscut într-un interviu că a întrebat Kievul asupra anchetări fiului lui Joe Biden, Hunter, care lucreză pentru un grup gazier ucrainian începând cu 2014. Fostul primar al New York-ului, acum consilier al lui Donald Trump, a interogat Kievul de examinarea alegaţilor, care-l implică indirect pe Joe Biden, într-o afacere de corupţie. În fine, vineri, Wall Street Journal, a asigurat că Donald Trump a cerut în opt rânduri preşedintelui ucrainian deschiderea unei anchete asupra lui Hunter Biden. În ceea ce-l priveşte, Donald Trump a explicat că toate conversaţiile sale cu omologii străini sunt „ireproşabile” în plan etic, dar a refuzat să menţioneze dacă a vorbit despre Joe Biden cu preşedintele Zelinsky. „Ce am vorbit nu are importanţă”, a răspuns unui jurnalist, care l-a interpelat pe acest subiect. O întâlnire tete-a-tete între Volodimir Zelinsky şi Donald Trump este anunţată pentru miercuri, la New York, în marja Adunării Generale a ONU şi în contextul actual va suscita o atenţie particulară. În urma informaţiilor apărute, Joe Biden, favorit la alegerile primare democrate, a solicitat ca retranscripţionarea apelurilor telefonice denunţate să fie făcută publică. „Dacă acuzaţia se confirmă, atunci preşedintele Donald Trump a făcut abuz de putere şi umilirea ţării noastre nu are limite” a afirmat printr-un comunicat. La 12 august, un angajat, detaşat sau contractual, al serviciilor de informaţii a sesizat inspectorul general al administraţiei, Michel Atkinson, de o problemă urgentă. 14 zile mai târziu, după ce a considerat informaţia credibilă, Michel Atkinson a dat un semnal directorului par interim al informaţiilor naţionale (DNI), Joseph Maguire, care a informat Congresul. Comisia de la Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a cerut acces direct la retranscripţionarea discuţiilor, dar s-a lovit de un zid. DNI, după consultarea ministerului Justiţiei, a precizat că nu este obligată să se conformeze aleşilor, şi i-a interzis lui Michael Atkinson să fie audiat în Congres. Polemica s-a inflamat de câteva zile. Interesant este însă altceva: întradevăr compania la care lucrează Hunter Biden a făcut obiectul unei anchete deschisă de un procuror ucrainian, căruia Washingtonul i-a cerut demiterea, din cauza slabelor rezultate în materia anti-corupţie.