Brazilia: Macron insultat de un ministru al lui Bolsonaro

0
487
Preşedintele francez Emmanuel Macron, în prima linie a presiunilor exercitate asupra omologului său brazilian, Jair Bolsonaro, în lupta contra incendiilor, a fost insultat pe Twitter de ministrul Educaţiei Abraham Weintraub, cu referire la opoziţia preşedintelui francez la acordul de liber schimb UE-Mercosur. În termeni, fără nici o legătură cu uzanţele diplomatice, utilizând în portugheză cuvântul „calhorda” care s-ar putea traduce „trişor sau cretin”, şi „rahat”, respectivul ministru brazilian a mai spus că Franţa este o ţară a extremelor, care a produs oameni precum Descartes sau Pasteor, dar şi colaboraţionişti sub nazism. Fiul lui Bolsonaro, Eduardo, deputat şi posibil ambasador al Braziliei la Washington, a reprodus violenţele forţelor de ordine contra „vestelor galbene”, considerându-l „idiot” pe Macron. Recent, Jair Bolsonaro a produs un afront diplomatic la adresa ministrului de externe francez, Jean Yves Le Drian în vizită în Brazilia, anulînd întâlnirea programată cu acesta, sub motivul că avea programată o „şedinţă la frizer”. Jair Bolsonaro îl acuză de mentalitate colonială pe Macron, în timp ce acesta l-a făcut mincinos în chestiunea climatică şi a criticat vineri, „lipsa de acţiune” a preşedintelui brazilian în faţa unui dezastru ecologic. Criza de mediu ameninţă să torpileze acordul comercial UE-Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay) semnat la sfârşitul lunii iunie după 20 de ani de tratative. Acuzându-l pe Bolsonaro că a minţit cu privire la angajamentele luate în privinţa mediului, Parisul a anunţat că se opune acordului. Numărul incendiilor a crescul la 1130, în Brazilia, în ultimele 24 de ore, potrivit Institutului naţional de căutări spaţiale. Două avioane C130 Hercules, capabile să transporte 12.000 l apă au fost deplasate, duminică, de forţele aeriene braziliene. Ele operează la joasă înălţime, în statul Rondonia, frontalier cu Bolivia. 43.000 de militari sunt mobilizaţi la combaterea incendiilor, a căror cauză este considerată accelerarea despăduririlor, pentru comercializarea lemnului şi crearea de terenuri agricole pentru alte activităţi.