Ministerul Sănătăţii va implementa cu bani de la UE o serie de măsuri pentru creşterea gradului de vaccinare

0
452

Ministerul Sănătăţii va primi de la Uniunea Europeană, în următorii trei ani, aproximativ 22 de milioane de lei de pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creşterea gradului de vaccinare în Romania, informează un comunicat de presă al instituţiei remis duminică.

“Am depus în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) şapte proiecte de interes major pentru sistemul sanitar, în acord cu Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020. Am primit aprobare pentru primul proiect prin care urmărim să creştem gradul de acoperire vaccinală în ţară”, a spus ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, citată în comunicatul menţionat.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, cu banii primiţi de la Uniunea Europeană pentru implementarea primului proiect finanţat va fi elaborată Strategia Naţională de Vaccinare, inclusiv Planul de acţiuni aferent acesteia şi va fi consolidat un sistem de monitorizare a acestora.

De asemenea, va fi îmbunătăţită capacitatea instituţiilor din sistemul de sănătate pentru completarea şi accesul în timp real la informaţii privind stadiul vaccinării pentru populaţie şi stocurile disponibile. 20 de judeţe identificate ca fiind prioritare vor fi dotate cu camere frigorifice pentru păstrarea stocurilor de vaccin, cu maşini şi servicii de curierat pentru transport vaccin.