Craiovenii plătesc facturi mai mari la apa caldă

0
598
Craiovenii vor primi, în această lună, facturi mai mari la apa caldă. Scumpirea se reflectă în facturile locatarilor care sunt racordaţi la punctele termice, după ce CE Oltenia a solicitat o majorare la tarif care i-a fost aprobată, la sfârşitul lui iulie, de consilierii municipali. Avizul ANRE există pentru intervalul iulie – octombrie, preţul urmând să fie rediscutat din luna noiembrie, când se începe şi încălzirea locuinţelor, iar consumul de gigacalorie este mult mai mare.
Facturile craiovenilor care sunt racordaţi la punctele termice (PT) din reţea vin majorate cu 10% în această lună. Scumpirea începând cu luna iulie a fost cerută de Complexul Energetic Oltenia către SC Termo Craiova. La rândul său, distribuitorul de energie termică a înaintat propunerea către Consiliul Local Municipal Craiova, care a propus-o spre aprobare consilierilor locali. În şedinţa de la sfârşitul lunii trecute, proiectul privind majorarea preţului gigacalorie produse prin PT-uri a fost luat în discuţie de aleşii locali şi a fost votat, în cele din urmă.
Liberalii nu au fost de acord cu majorarea
Proiectul nu a trecut neobservat şi a iscat comentarii în CL. Cei care au reacţionat primii au fost consilierii PNL care au atras atenţia colegilor de la PSD că nu este momentul să se vină cu o majorare de tarif în timpul verii, când oamenii îşi desfăşoară concediile. Primăria propune încă o scumpire a energiei termice furnizate craiovenilor, cu aproximativ 10%. „V-aţi gâdit dumneavoastră, cei de la PSD, să le faceţi o surpriză, în plină vară, craiovenilor plecaţi în concediu. Poate până la toamnă vor uita. Eu cred că nu vor uita şi, tot la toamnă, vă vor face şi ei o surpriză foarte neplăcută”, a comentat liberalul Marinel Florescu. 
CEO a solicitat majorarea, nu primăria
Fostul viceprimar, Gheorghe Nedelescu, a explicat că, de fapt, scumpirea gigacaloriei nu este cauzată de o decizie a municipalităţii, ci aparţine exclusiv conducerii CEO, care a luat şi avizul ANRE în acest sens. Motiv pentru care autoritatea locală a fost, practic, obligată să introducă în CL proiectul de majorare a gigacaloriei. ANRE, prin decizia nr. 1220 din 28.06.2019, a majorat preţul, la solicitarea CEO. Deci, nu Primăria Craiova solicită această majorare. Nu ne face plăcere nici nouă această creştere de preţ. Vreau să vă spun foarte clar: această majorare se datorează solicitării CE Oltenia şi aprobării ANRE, aşa cum prevede legea, a subliniat Gheorghe Nedelescu.
SC Termo a aplicat scumpirea şi  noile facturi
Liberalii au susţinut ideea ca autoritatea locală să suporte de la bugetul local şi această majorare de tarif, dar a preferat să o lase pe seama locatarilor, scumpirea de 10% fiind reflectată în facturile acestora. Мotivaţia că s-a scumpit apa caldă, pe care o furnizează nu ştiu ce agent, nu contează, a spus consilierul PNL, Marinel Florescu. Viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan a explicat că această majorare a fost operată deja de către SC Termo în facturile pentu luna iulie, în care gigacaloria a fost  calculată cu 27 de lei mai mult decât în luna iunie. Pentru suportarea diferenţei de preţ de la bugetul local, a precizat că ar fi nevoie de un proiect de hotărâre separat. 
900.000 de lei, lunar, sub formă de subvenţie
900.000 de lei ar fi suma care ar trebuit să fie plătită, lunar, de la bugetul local pentru a se achita majorarea de 10% aplicată de CEO, susţin consilierii PSD. Alesul local Gheorghe Nedelescu a afirmat că această sumă a rezultat după un calcul simplu, iar consilierii locali ar trebui să decidă dacă şi asumă să plătească şi această diferenţă de la bugetul local, în consiliile în care municipalitatea mai suportă o subvenţie, tot de la bugetul local, pentru ca preţul de livrare la populaţie să nu fie şi mai mare. „Am avem posibilitatea să venim în şedinţa următoare cu o propunere de acoperire a acestei scumpiri. Este vorba de 900.000 de lei şi trebuie să găsim aceşti bani la buget şi să preluăm această majorare. Nici nouă nu ne face plăcere să venim cu creşteri pentru populaţie”, a explicat Nedelescu.
Gigacaloria a devenit 277 de lei, la punctele termice
Preţul gigacaloriei produse în punctele termice, după această mărire, urcă de la 250,29 lei/Gcal inclusiv TVA la 277 lei/Gcal inclusiv TVA. Majorarea de 27 de lei este suportată direct de locatari, în condiţiile în care, din preţul total, municipalitatea mai acoperă o sumă de 44,57 lei/Gcal cu TVA, sub formă de subvenţie locală. În raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre se precizează că CE Oltenia a obţinut avizul ANRE pentru această majorare de tarif doar pentru perioada iulie în octombrie, prin urmare rămâne de văzut care va fi preţul care se va aplica din toamnă. Este ştiut faptul că luna octombrie şi începutul lunii noiembrie coincide cu perioada în care se începe livrarea de agent termic pentru încălzirea populaţiei, consumul de gigacalorie în care se foloseşte acum doar pentru încălzirea apei, urmând să fie mult mai mare, gigacaloria fiind utilizată atunci pentru încălzirea locuinţelor.
Asociaţiile de proprietari continuă să aibă datorii
SC Termo continuă să aibă probleme cu încasarea sumelor de la asociaţiile de proprietari, majorarea de tarif îngreunându-i, aşadar, şi mai mult situaţia. Este ştiut faptul că, în lunile de vară, când se efectuează  concediile, încasările scad de la locatari, iar datoriile se aglomerează în toamnă, când se porneşte şi livrarea agentului termic. Distribuitorul local se află în cel de-al treilea an  în care trebuie să facă faţă unui grafic de recuperare a datoriilor de la populaţie, societatea fiind supusă unui plan de reorganizare după ce a fost cerută insolvenţa chiar de către CEO pentru recuperarea debitelor. La rândul său, SC Termo s-a îndreptat împotriva propriilor datornici, acţionând în instanţă locatarii care au datorii foarte mari la întreţinere. Pe rolul instanţelor de judecată, se află peste 1.000 de dosare de execurare silită pentru datorii foarte mari la utilităţi, îndeosebi la factura de căldură.