Enigmele persistă: Unde ar putea fi Alexandra Măceșanu

0
625

Ce știm, până acum, după dispariția tinerei Alexandra Măceșanu (15 ani) din Dobrosloveni, județul Olt, elevă la un liceu din Caracal, după ce, în luna aprilie, a fost dată dispărută și Luiza Mihaela Melencu (18 ani) din Radomir (Dioști), elevă la un liceu din Craiova? Expertul criminalist, Dan Antonescu, exclude cu desăvârșire incinerarea, pentru care nu era timpul necesar, având în vedere că, și într-un crematoriu, acest proces durează mai mult de două ore, la temperaturi la peste 1.000 de grade Celsius, dar și descompunerea cadavrului în acid, operațiune pentru care ar fi nevoie de cel puțin 48 de ore. O dezvăluire insolită: sora lui Gheorghe Dincă consideră că fratele său făcea parte dintr-un grup mai mare de traficanți de minore. Își alegea victimele după un anumit tip. Până acum Gheorghe Dincă a arătat că, și în stare de arest, știe ce are de făcut și, la reconstituiri, și-a plimbat anchetatorii pe traseele dorite. Profesorul universitar Vladmir Beliș, fost director al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București a afirmat aseară că Alexandra Măceșanu ar putea fi în viață. Câtă vreme nu există cadavru, Gheorghe Dincă nu poate fi acuzat de crimă. În cursul acestei dimineți, Gheorghe Dincă a fost scos din arestul IPJ Dolj și dus la spitalul Penitenciarului Jilava, unde urmează să fie expertizat medical.