Începe „Definitivatul”

0
506

Astăzi, se desfăşoară proba scrisă la Examenul Naţional de Definitivare în Învăţământ. În Dolj, este un singur centru de examen, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, participând 188 de candidaţi, examinarea având loc între orele 10:00 – 14:00, pentru 36 de discipline de învăţământ. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, pe 31 iulie va avea loc afişarea rezultatelor iniţiale, iar, în aceeaşi zi şi pe 1 august, vor fi înregistrate contestaţiile, soluţionarea acestora având loc în intervalul 1 – 5 august, validarea rezultatelor finale urmând să aibă loc între 9 – 14 august, prin ordin emis de Ministrul Educaţiei Naţionale. Nota minimă de promovare este 8,00, conform metodologiei emise de MEN.