ROMARM, discuții aplicate pentru o colaborare cu compania europeană John Cockerill

0
1667
Compania Națională ROMARM a început discuțiile pentru o colaborare cu compania europeană John Cockerill, care activează în peste 23 de țări din întreaga lume, fiind un important furnizor de soluții de armament cu o tradiție de peste 200 de ani.
Scopul cooperării este de realizare împreună, prin transfer de tehnologie și know-how, a unei familii de turele, incluzând calibrul 30mm, pentru piaţa internă şi externă, urmând ca gradul de integrare a produselor la filialele ROMARM să crească pe măsura ce proiectul avansează și se materializează oportunitățile de dezvoltare pe alte piețe. 
John Cockerill Defense proiectează și dezvoltă soluții inovatoare în domeniul sistemelor de arme, cum ar fi turelele Cockerill® de la calibrul 25mm până la 120 mm, care combină o putere sporită de foc şi o greutate redusă pentru o mobilitate ridicată a vehiculelor blindate. “În conformitate cu strategia existentă la nivelul CN ROMARM SA de identificare a unor noi oportunități de dezvoltare pe terţe pieţe şi a dorinţei de a asimila în producţie produse de ultimă generaţie cu o valoare adăugată mare, ROMARM a început colaborarea cu John Cockerill, fost CMI. Discuţiile include un potential transfer de tehnologie care va fi implementat de ROMARM prin filialele sale. Pentru a produce turelele calibrul 30mm intenţionăm să cooperăm şi cu alte companii din cadrul industriei naţionale de apărare, în funcţie de specificul domeniului de activitate. ROMARM este preocupat de imbunatatirea calitatii produselor şi serviciilor sale, şi suntem interesaţi de identificarea soluțiilor operaționale care vor conduce la dezvoltarea industriei de apărare din România “, a declarat Claudiu Cucu, Director General al CN ROMARM SA.