ROSE la Facultatea de Mecanică

0
472

În perioada 14 iulie – 28 iulie 2019, Facultatea de Mecanică, Universitatea din Craiova organizează pentru cel de-al treilea an consecutiv „Amfiteatrul studenției”, o școală de vară câștigată de Universitatea din Craiova în cadrul Proiectului privind învățământul secundar / Romanian Secondary Education Project (ROSE) implementat de Ministerul Educației Naționale.

În această ediție vor participa la activitățile desfățurate în Campusul Facultăți de Mecanică elevi provenind din medii dezavantajate din 4 licee din zona Olteniei: 15 elevi Liceul Tehnologic „Brătianu” din Drăgăşani, 7 elevi din Liceul „George Tarnea” din Babeni, 20 din Liceul „Gheorghe Surdu” din Brezoi și 10 elevi din Colegiului Energetic Râmnicu Vâlcea. Timp de două săptămâni elevii vor participa la ateliere de lucru în domenii specifice precum: motoare, mecatronică, termotehnică, proiectare asistată de calculator, prototipare virtuală, trafic rutier, construcții industriale și civile etc. (cu accent pe domeniile de specializare din cadrul Facultății de Mecanică). De asemenea vor parcurge noțiuni introductive în domenii precum: Ingineria Autovehiculelor, Ingineria Transporturilor, Inginerie și Management, Inginerie Industrială, Inginerie Civilă. Pe lângă cursuri de consiliere şi orientare în carieră, elevii vor realiza vizite de studiu la agenții economici din zona Olteniei dar şi în alte locuri reprezentative pentru Craiova şi Oltenia. Tot în această perioadă vor putea beneficia de avantajele statutului de student al Univerității din Craiova, prin vizite la muzee, la stadion, la cinema, în parcurile din Craiova și Grădina Botanică.

Proiectul AmFIteatrul STUDudenției (A FI STUD) contribuie la realizarea obiectivului general al programului ROSE prin facilitarea accesului elevilor din zona Olteniei la învățământul terțiar în domeniile de studiu ale Facultății de Mecanică (Universitatea din Craiova).