Acţiuni inedite , efectuate de pompieri

0
507

Seara de 10 iulie a fost una inedită pentru echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj. Astfel, Detaşamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit la o gospodărie în comuna Scaeşti, pentru distrugerea unui cuib de viespi, care îşi construiseră sălaşul în garaj. Atacurile roiurilor de gărgăuni pot deveni fatale. La această intervenţie, măsurile de siguranţă au fost asigurate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj. Un alt echipaj de la aceeaşi structură a ISU Dolj a intervenit cu o autospecială de salvare şi intervenţie la înălţime, pentru salvarea a trei pui de barză, dintr-un cuib construit pe un stâlp de susţinere a cablurilor electrice, în satul Gura Văii, comuna Podari. Cei trei puişori erau singuri de câteva zile şi, neputând zbura, nu puteau să-şi asigure hrana. Aceştia au fost transportaţi la Grădina Zoologică.