Trafic de migranţi stopat la Calafat

0
518

Poliţiştii de frontieră de la Calafat au descoperit, în zona de responsabilitate, şapte cetăţeni iranieni, , care au încercat să intre ilegal în România, traversând Dunărea cu barca. În acţiunea ilegală, grupul de migranţi a fost sprijinit de patru cetăţeni români şi doi bulgari, care sunt cercetaţi, în prezent, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi şi constituirea unui grup infracţional organizat. Totul a pornit în data de 29 mai, în jurul orei 00:30, când oamenii legii de la Calafat au observat, cu ajutorul sistemului de supraveghere a frontierei de stat, o barcă pescărească ce se deplasa pe Dunăre, dinspre Bulgaria spre România. Poliţiştii de frontieră au reţinut, pe malul românesc, ambarcaţiunea, în care au găsit şapte bărbaţi, care nu vorbeau limba română. În cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, poliţiştii de frontieră au descoperit, într-o zonă împădurită, patru cetăţeni români, într-o maşină, prezenţa acestora nefiind justificată. În urma cercetărilor, s-a stabilit că grupul care a trecut ilegal frontiera era constituit din şapte iranieni, cu vârste între 24 şi 48 de ani, iar cei patru români (27 – 42 de ani) au declarat că intenţionau să-i sprijine pe străini să se deplaseze spre vestul ţării,iar, de acolo, să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen. De asemenea, la scurt timp, au mai fost descoperiţi, pe sensul de ieşire din România, doi bulgari, care intraseră cu puţin timp în ţară, fapt ce a trezit suspiciuni. S-a stabilit că aceştia urma să-i preia pe iranieni şi să-i ducă mai departe. Cei şapte străini au fost predaţi autorităţilor din Bulgariaiar cei patru români şi cei doi bulgari sunt cercetaţi de DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de migranţi, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat.