Teatrul „Colibri”, cu două spectacole la Festivalul „FEST KIDS” de la Caracal

0
516

La invitația Centrului Cultural Municipal „Radu Șerban” din Caracal, Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” participă cu două reprezentații la Festivalul de Teatru pentru Copii „FEST KIDS” (27 mai – 1 iunie). Cea de-a III-a ediție a evenimentului promite șase zile de distracție, cu spectacole de teatru de păpuși și animație, atelier de creație, jocuri interactive, muzică și desene pe asfalt.

Astăzi, pe scena Teatrul Național Caracal este programat spectacolul „Cenușăreasa”, după Frații Grimm, avându-i în distribuție pe actorii Alis Ianoș, Cosmin Dolea, Adriana Ioncu, Geo Dinescu, Oana Stancu, Daniel Mirea, Robert Iovan și Ionica Dobrescu. «Spectacolul „Cenușăreasa” poartă mantia trecutului de poveste cu inserții verbale și muzicale actuale, creat pentru copii, dar mai ales pentru copilul din fiecare. Este o dorință împlinită, în care imaginația unui copil a devenit poveste pe scenă, a crescut precum alunul udat cu lacrimile Cenușăresei», spune actrița Ionica Dobrescu, căreia îi aparțin regia și scenariul. Scenografia este creată de Iulia Goanță, muzica este compusă de Alin Macovei-Moraru, iar versurile sunt scrise de Valentin Dobrescu.

Va urma, joi, 30 mai, „Prietenii Motanului Încălțat”, un spectacol cu scenariul şi regia semnate de actriţa Iulia Cârstea, alături de care Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș și Emanuel Popescu prezintă isprăvile unei trupe amatoare de teatru de păpuși și admiratoare a vestitului motan.